Polițistul care a fost reținut pentru luare de mită a primit arest la domiciliu pentru 30 de zile

Data actualizării: Data publicării:
ecusoan al politiei romane
Judecătorii Tribunalului Maramureş au plasat în arest la domiciliu un agent de poliţie de la postul din comuna Băiuţ.

Judecătorii Tribunalului Maramureş au plasat, marţi, în arest la domiciliu un agent de poliţie de la postul din comuna Băiuţ pentru luare de mită.

„În baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală cu trimitere la art. 218 Cod procedură penală, dispune luarea faţă de inculpatul P.I.F. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 - modificată şi completată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale), a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 28 mai 2024 până la data de 26 iunie 2024, inclusiv”, se precizează într-un comunicat al instanţei remis marţi.

În data de 27 mai, ofiţeri de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Maramureş, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au pus în executare un mandat de aducere într-o cauză penală în care este vizat un agent de poliţie din cadrul IPJ Maramureş - Postul de Poliţie Comunală Băiuţ, privind comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

În fapt, din materialul de urmărire penală administrat, cauza instrumentată în baza sesizării SJA Maramureş, rezultă faptul că agentul de poliţie ar fi pretins şi primit în repetate rânduri suma totală de 650 de lei şi 50 de euro de la o persoană direct implicată în exploatarea nelegală de masă lemnoasă, nedispunând în schimb măsurile legale corespunzătoare.

Persoana în cauză a fost reţinută pentru o perioadă de 24 de ore şi marţi a fost prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, precizează sursa citată de Agerpres.

Cauza a fost documentată cu sprijinul Serviciului Judeţean Anticorupţie Satu Mare, Direcţiei Anchete şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Zboruri amânate cu până la trei ore pe aeroportul din Iași din cauza ninsorilor
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
John Krasinski, fermecat de soția lui, Emily Blunt, din momentul în care a întâlnit-o: De când i-am strâns...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...