Vloggerul Selly (Andrei Şelaru) a declarat la Jurnalul de Seară că va vota la alegerile europarlamentare din 26 mai şi a transmis că este foarte important să te duci la vot informat. „Votul neinformat nu e democraţie”, a subliniat el.
„Trebuie să te duci la vot. Ideea e să te duci la vot informat şi să vezi de unde iei informaţia.
Voi vota în 26 mai. După dreptul de a avea permis, e al doilea pe care l-am aşteptat”, a spus adolescentul, care a transmis că niciodată nu va face campanie pentru cineva.
Mesajul său pentru tineri şi nu numai a fost: „Votul neinformat nu e democraţie”.
„Oamenii să voteze pentru idei, nu pentru cel care ţipă cel mai tare în dezbaterea electorală.
Acum e un deranj ce se întâmplă în politică”, a spus Şelly.
Întrebat cum trebuie să procedeze oamenii în situaţia des invocată „nu mă duc la vot că nu am cu cine vota”, el a răspuns: „Și dacă nu votezi ce rezolvi? Nu e aceeași mizerie, mereu e una mai mică și una mai mare. Când nu ai cu cine vota înseamnă că sunt doar candidaţi care presupun un oarecare pericol pentru țară, mai mic sau mai mare. Trebuie să-l identifici pe cel care e pericolul cel mai mare pentru ţară, să nu-l votezi pe acela, să-l votezi pe cel mai mic".
Dacă se exprimă doar oameni foarte puţini, politicienii ştiu exact ce să le dea. Pentru politicieni e perfect să nu iasă oamenii la vot”.
El a spus că în dialogurile sale cu tinerii nu face politică, ci divertisment, dar a precizat că atacă şi subiecte mai serioase.
„Eu vorbesc cu tinerii, când am ocazia, am grijă să ating şi subiecte mai serioase”, a spus tânărul.
El a subliniat că tinerii nu sunt complet deconectaţi la problemele politice actuale, dar că o problemă este că, la şcoală, nu li se explică niciodată cum funcţionează politica:
„Tot ce au auzit (tinerii – n.r.) acasă, la şcoală e că politica e aceeaşi mizerie, că toţi mint... atunci, politicienii comunică doar pentru cei peste 45 de ani şi atunci e cel mai rău pentru că va fi acelaşi lucru, aceiaşi oameni vor vota aceiaşi politicieni.
Mă întristează la sistemul politic că nu se mai chinuie, sunt pe faţă, nici măcar nu se mai chinuie”
Selly: UE e un lucru bun de care ne batem joc
Referindu-se la Uniunea Europeană, Selly a spus că „este un lucru bun de care ne batem joc”: „Nu ştim să respectăm ce avem în primul rând, nu ştim să alegem oamenii care să ne reprezinte bine acolo, nu ştim criteriile pentru oamenii respectivi.
Ne facem un pic de râs, am putea profita mai bine dacă am fi mai inteligenţi.
Vina e la noi, noi ne batem joc de fonduri europene.
Nu am nimic de criticat despre cum e gestionată Uniunea europeană, am văzut hibe doar la noi.
Faptul că sunt mulţi antieuropeni în România exemplifică foarte bine că după atâţia ani de campanii electorale, adevărul poate fi oricare vrei tu”, a declarat Selly.
Întrebat dacă vrea să urmeze trendul tinerilor de seama sa care intenţionează să plece din România, el a răspuns că nu are această intenţie: „Am o bază aici, am succes aici, nu aş putea face treaba pe care o fac aici peste hotare”.