Vlad Voiculescu îl compară pe Cîțu cu Ponta: Ideea că nu și-a prezentat deja demisia nu are nicio legătură cu onoarea

Data publicării:
vlad voiculescu plus
Vlad Voiculescu. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu continuă atacurile la premierul Florin Cîțu. Acesta spune despre prim-ministru că nu a dat dovadă de spirit de echipă și că s-a folosit de „orice breșă” pentru a ataca echipa de la minister. Voiculescu îl compară pe Cîțu cu fostul premier Victor Ponta.

„Florin Cîţu a folosit ce s-a întâmplat la Foişor ca să întrebe dacă mai există onoare. Acest om nu mai are susţinerea propriilor colegi din Guvern, nu mai are susţinerea unei bune părţi a coaliţiei. În condiţiile astea, ideea că dumnealui nu şi-a prezentat deja demisia nu are nicio legătură cu onoarea (...) În ultimele zile, eu sunt șocat. Nu știu dacă avem de-a face cu un nou Ponta sau poate este o întâmplare, poate este nervos în perioada asta și nu îl mai înțeleg eu. Dar ce se întâmplă în ultimele zile mi se pare pur și simplu halucinant”, a declarat Vlad Voiculescu, într-o emisiune la Prima TV.

Citește și Cîțu: Am spus că există o problemă în ce privește performanța lui Vlad Voiculescu. Dar deja era o decizie a USR PLUS că îl susțin

Acesta s-a referit la scandalul privind înființarea unui grup de lucru privind morții de COVID. Voiculescu a spus că discuţia despre constituirea grupului de lucru pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19 este una „ridicolă”.

„Mai întâi că e ridicolă toată discuţia. Când cineva semnalează o problemă gravă, de interes public, cum ar fi numărul deceselor de COVID-19, asta este tema şi la ani distanţă ca importanţă e că s-a făcut un grup de lucru şi că acest grup de lucru n-a apucat să funcţioneze, respectiv n-a apucat să constate care este dimensiunea problemei”, a afirmat Vlad Voiculescu.

După ce a fost demis, Vlad Voiculescu a insistat că morții de COVID sunt subraportați. Acesta a dat și exemplul spitalelor Colentina și ROL 2 unde ar fi fost „sute de morți” neraportați. Ulterior, ambele spitale au respins acuzațiile, susținând că raportările au fost făcute corect.

Citește și Medic ATI de la Spitalul Colentina: Vlad Voiculescu ne-a făcut un foarte mare rău tuturor

Întrebat cum va proceda în situaţia în care USR PLUS va desemna pe altcineva la Ministerul Sănătăţii, acceptând rămânerea lui Cîţu în funcţia de premier, Vlad Voiculescu a răspuns: „O să văd cum pot să servesc interesul public în contextul ăsta”. Fostul ministru afirmase cu o zi în urmă ca ar putea fi din nou propus la Ministerul Sănătății.

De asemenea, Vlad Voiculescu a declarat că că a primit în ultima perioadă amenințări cu moartea.

„Am primit o mulțime. La modul Facebook messenger. M-am pomenit cu mesaje în care mi se amenință familia. Mi s-au amenințat copiii, dar eu nu am copii”, a mai spus Voiculescu.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu a cedat în faţa mulţimii! Îmbrânceala care l-a deranjat, ce a făcut imediat a...
Digi FM
Minerva, celebra astroloagă, a murit la 66 de ani. Care era numele ei real și din ce cauză s-a stins din viață
Pro FM
Oana Radu, răspuns pentru cei care o critică pentru numărul kilogramelor: "Da, sunt grasă, dar am slăbit 13...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
„Fată, tu ești cretină?”. Profesoară de la o școală prestigioasă, înregistrată în timp ce își amenință...
Newsweek
Pensii reduse cu sute de lei, dacă va ajunge Călin Georgescu președinte. Banii dispar rapid
Digi FM
O înotătoare franceză a primit ţinuta pentru ceremonia de deschidere a JO 2024 cu o întârziere de opt luni și...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Panică pe aeroportul din Boston! O femeie a fost înțepată de un scorpion când își ridica bagajul
Film Now
Fosta soție a lui David Hasselhoff, Pamela Bach, s-a sinucis la 62 de ani. Cu câteva ore înainte lăsase un...
UTV
Imagini din noul apartament al lui Selly și al Smarandei. De ce au investit în renovări, dar stau tot în...