Vlad Voiculescu cere negocieri cu PNL București. Ciucu anunțase că nu se poate discuta cu Clotilde Armand

Data publicării:
vlad voiculescu plus
Vlad Voiculescu. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, îl invită pe liderul organizaţiei PNL din Capitală, Ciprian Ciucu, la negocieri alături de filialele celor două partide din Sectorul 1. Invitația vine după schimburile de replici din ultimele două zile dintre primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, şi primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

„Lansez deci un apel către domnul Ciprian Ciucu să stăm la masa negocierilor împreună cu filialele USR şi PNL din Sectorul 1. Oricând, începând de astăzi. Nu ar fi prima dată când ducem discuţiile blocate la nivelul unui sector la nivelul filialei Bucureşti şi le găsim o rezolvare. Este necesar. Nu e nici momentul, nici locul pentru atacuri şi poziţionări electorale. Mai sunt doi ani până la alegeri şi vin vremuri grele”, a scris Voiculescu, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, el le-a reproşat consilierilor locali PNL că au refuzat de 11 ori să voteze proiectul de buget al Sectorului 1.

„Atunci când Clotilde Armand propune proiecte bune pentru bucureştenii din Sectorul 1, ne aşteptăm ca PNL să le susţină. Pentru că sunt în interes public. Nu s-a întâmplat. De 11 ori a refuzat PNL să voteze bugetul de anul acesta, până în aprilie. Rectificarea de acum a fost de asemenea blocată de patru ori deja”, a menţionat liderul USR Bucureşti.

El a adăugat că situaţia de la Sectorul 6, unde PNL şi USR colaborează, nu poate fi comparată cu cea de la Sectorul 1.

„I se reproşează doamnei Armand că este «conflictuală», că nu «şi-a făcut majoritate» în Consiliul local. Totul culminează astăzi cu o scrisoare deschisă a preşedintelui PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, către «simpatizanţii USR şi bucureşteni» în care principalul argument al domnului Ciucu este «uite cum îmi ţin eu majoritatea la S6, aşa trebuia să facă şi Clotilde Armand la S1». Cum de e posibil la Sectorul 6, dar nu la Sectorul 1? Simplu: pentru că la Sectorul 6 nu ni se cere să închidem ochii la furt, pe când la Sectorul 1, denunţarea de către primar a unor hoţii grosolane i-a făcut pe unii consilieri PNL de la Sectorul 1 să intre în opoziţie şi să blocheze votarea bugetului de pildă. Domnul Ciucu ştie însă asta foarte bine”, a scris Voiculescu.

Primarul Sectorului 6 și președintele PNL București, Ciprian Ciucu, a scris vineri un mesaj pe Facebook pentru „membri simpatizanți ai USR” în care vorbește despre disputa cu primarul Sectorului 1, Clotilde Armand. Acesta spune că a încercat, în calitate de președinte al PNL București, să aplaneze tensiunile de la sectorul 1, însă „orice se decidea nu era respectat de către doamna Armand”. Acesta afăcut „un apel” către USR „să nu exportăm nebunia care a cuprins Primăria Sectorului 1 acolo unde coalițiile noastre locale încă rezistă”.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...