Premierul Viorica Dăncilă spune că atacurile din ultimul an au făcut-o mai puternică şi să aibă mai multă încredere în ea şi a subliniat că „în niciun caz“ nu îşi va da demisia.
„Ţara nu poate fi ajutată cu un război român contra român pentru că, de fapt, în 2018, acest lucru s-a întâmplat, o permanentă bătălie. 2018 a fost unul dintre cei mai agitaţi ani, cred că niciodată în istoria acestei ţări un premier nu a fost mai atacat, nu a fost mai jignit, nu i s-a cerut de atâtea ori demisia şi nu s-a încercat de atâtea ori ca activitatea guvernamentală să fie stopată, să fie împredicată, să fim împieducaţi să punem în practică un obiectivele”, a declarat premierul, marţi seara, la Antena 3, potrivit News.ro.
Dăncilă a spus că anul 2018 putea fi un an mai bun dacă exista consens, „dacă înţelegeam că, dincolo de războiul pe care îl ducem din punct de vedere al partidelor politice, mai importantă este ţara şi că acest război nu trebuie să-l purtăm decât în ţară şi să nu-l exportăm la Bruxelles“.
„Din păcate, în anul 2018 s-a întâmplat acest lucru, ceea ce a adus prejudicii de imagine pentru România. Pentru că aşa cum am spus de şapte ori mai s-a cerut demisia, de fiecare dată nefundamentat. Niciodată nu puteam să dezamăgesc oamenii, nu puteam să dezamăgesc pe cei care au crezut în mine şi cei care au crezut că pot schimba anumite lucruri. Nu puteam să dezamăgesc colegele şi colegii şi în primul rând nu puteam să dezamăgesc femeile din România, să arăt că un premier femeie poate fi atât de slab încât la cel mai mic obstacol sau la o solicitare nefondată imediat (...) M-a făcut mai puternică şi să am mai multă încredere în mine. Dacă la început am fost un pic nedumerită de această abordare, acum am mai multă încredere în mine, am mai multă încredere în echipă mea şi în niciun caz nu o să îmi dau demisia”, a mai spus premierul.