Violeta Alexandru: Strategia lui Cîțu legată de coaliție la București denotă lipsă de profesionalism. O continuă nefericire

Data publicării:
Violeta Alexandru
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul preşedinte al PNL Bucureşti Violeta Alexandru a criticat, miercuri, declaraţiile premierului Florin Cîţu, conform cărora nu este treaba lui să intervină pentru funcţionarea coaliţiei guvernamentale la Bucureşti. „Denotă lipsă de profesionalism și nu te ajută să construieşti sau să uneşti, ci dimpotrivă”, susține aceasta.

„Strategia aceasta - când e complicat, nu e treaba mea şi când îmi foloseşte politic, devine treaba mea - denotă lipsă de profesionalism, o continuă nefericire care nu te ajută să construieşti sau să uneşti, ci dimpotrivă. Nu îmi plac atacurile între colegi. Am fost ţinta principală în ultima perioadă. Punctele mele de vedere vor fi întotdeauna exprimate pentru a clarifica lucrurile. Nu foloseşte nimănui crearea de conflicte acolo unde nu sunt. Nu ar fi mai bine să ne respectăm şi să muncim? Asta le-am promis bucureştenilor”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Ea l-a acuzat pe premierul Florin Cîţu că fost „absent” și a așteptat „la cotitură”, în loc să ajute la Bucureşti.

„Părea că aştepta la cotitură. Nu este o abordare constructivă pentru binele PNL Bucureşti. Are acum posibilitatea să conducă după cum crede că e mai bine. Cu respect, aş recomanda, pentru autoritatea noului preşedinte de la Bucureşti", a mai scris Violeta Alexandru.

Ce spune Violeta Alexandru despre Nicușor Dan

Ea a adăugat că a intervenit când echipele de la sectoare au considerat că este nevoie, preocupându-se să asigure un echilibru în coaliţia dreptei. De asemenea, Alexandru a transmis că îl susţine pe Nicuşor Dan.

„A pleca la câteva luni de lângă un coechipier, a nu fi corect cu el e doar un calcul politic mic cu efecte mari asupra Bucureştiului. Pe mine mă interesează să pun interesele oamenilor pe primul loc, iar, în acest caz, Bucureştiul chiar are nevoie ca toată lumea să pună umărul la treabă. Am fost lângă Nicuşor Dan când lupta să primească sprijin de la Guvern la momentul adoptării bugetului. Ar fi fost bine să îl primească. Un moment complicat”, a afirmat fostul preşedinte al PNL Bucureşti

Violeta Alexandru a anunțat deja că la congres îl va vota pe Ludovic Orban pentru funcţia de lider al partidului. Ea spune că nu și-ar face un proiect politic cu oameni care „se gudurau până la exagerare prin tot felul de promisiuni de loialitate”.

Premierul Florin Cîțu a declarat marți seara, la Digi24, că este nemulțumit de ceea ce se întâmplă în București în ultimul timp, afirmând că că nu înțelege ce nu funcționează la nivelul Primăriei Capitalei.

„Merg pe stradă și mă întreabă lumea de ce nu e tunsă iarba și de ce nu se ridică gunoiul. Și atunci le spun că voi face tot ce pot, voi transmite mesajul către primarul general sau către cel de sector, dar atribuțiile sunt ale primăriilor”, a atras atenția prim-ministrul.

În ceea ce îl privește pe primarul Nicușor Dan, Cîțu afirmă că este nedumerit că nu s-a alăturat Partidului Național Liberal până acum: „Să fii membru PNL este o mândrie”, a declarat premierul

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei