VIDEO. Președintele Iohannis și prima-doamnă au ajuns în Statele Unite

Data publicării:
iohannis vizita sua 1

La summit vor participa 53 de state, dar NU şi Rusia, care boicotează aceste discuţii.

Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis, au ajuns ieri în Statele Unite. Ei au fost întâmpinați la aeroport de ambasadorul României la Washington, George Maior, și de ambasadorul SUA în România, Hans Klemm. 

Summitul de la Washington este dedicat prevenirii terorismului nuclear prin întărirea arhitecturii globale în domeniul securităţii nucleare, a precizat, miercuri, președintele Klaus Iohannis înainte de a pleca spre Washington.

„Vreau ca mesajul României să se audă ferm de la Washington. România se află în prima linie a statelor care își îndeplinesc pe deplin angajamentele în domeniul securităţii nucleare, având un program nuclear clar și o conduită responsabilă. Am considerat că reprezentarea României la cel mai înalt nivel la acest Summit este esențială și în acord cu rolul pe care țara noastră și l-a asumat în materie de securitate și cu participarea noastră la eforturile internaționale și acțiunile comune în acest domeniu”, a explicat șeful statului.

Evenimentul de la Washington este al patrulea dintr-un proces mai amplu, lansat în 2010 de către președintele Barack Obama. Actuala reuniune își propune să analizeze ceea ce s-a realizat în ultimii șase ani şi care sunt pașii de urmat în continuare.

„Pentru România, participarea la Summitul de la Washington reprezintă o chestiune de prestigiu, de consecvenţă şi de influenţă”, a spus președintele Iohannis. România, a arătat șeful statului, „reconfirmă faptul că este un membru activ şi responsabil al grupului restrâns al statelor cu capacităţi nucleare relevante, posesoare ale întregului ciclu al combustibilului nuclear şi ferm angajate în promovarea arhitecturii globale de securitate nucleară şi de combatere a terorismului nuclear”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei