VIDEO. Nouă gafă a Vioricăi Dăncilă: România a devastat... devansat țări puternice din UE
Data publicării:
Premierul Viorica Dăncilă a făcut o nouă gafă, în prima ședință de Guvern din 2019. S-a întâmplat în timp ce prezenta realizările economice de anul trecut.
„În primele 10 luni din 2018, volumul producției industriale a crescut cu 4% față de aceeași perioadă din 2017, s-a datorat în principal industriei prelucrătoare, care a înregistrat o creștere de 4,9%. Aș remarca cifra de afaceri din industrie, care s-a majorat cu 12,9%. România continuă să câștige noi piețe printr-un export tot mai competitiv în UE. În primele 10 luni, România a înregistrat o majorare a exporturilor cu 9,2%, în timp ce la nivelul celor 28 state membre, exporturile au crescut doar cu 5,3%.
România se situează pe locul 7 în ceea ce privește dinamica exporturilor totale, DEVASTÂND , DEVANSÂND (se corectează, n.r.) state puternice precum Franța - 4,6%, Germania, cu 4,1% sau Italia cu 3,8%. Ritmul de creștere a exporturilor românești pe piața unică europeană a fost de aproape două ori mai mare față de media țărilor UE, 10,5% comparativ cu 5,4%, ceea ce înseamnă că România a câștigat noi segmente din piața unică europeană”, a spus Viorica Dăncilă.