A fost uniune şi o atmosferă cordială în Parlamentul României. O situaţie rară, dar pentru o ocazie specială: preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker a ţinut un discurs în faţa aleşilor. Tonul prietenos a fost dat chiar de oficialul european, care a împărţit îmbrăţisări în stânga şi în dreapta.
Şeful comisiei europene a fost aşteptat pe treptele Parlamentului de preşedinţii celor două Camere. În locul salutului protocolar fiecare a primit câte o sărutare.
În drum spre cabinetul preşedintelui Senatului, Jean Claude Juncker socializează cu Liviu Dragnea. Comisarul european Crina Creţu trebuie să urce pe scări, dar până la urmă îi prinde din urmă.
În sala de plen, alţi cunoscuţi, alte strângeri de mână şi sărutări. Sorin Grindeanu primeşte şi o bătaie amicală pe ceafă. Urmeză la îmbrăţişări foştii premieri victor Ciorbea şi Adrian Năstase. Fostul preşedinte Traian Băsescu are parte de un tratament special: este sărutat părinteşte pe frunte.
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: Este o atitudine atipică dar eu zic că e foarte bine. Mie mi-ar plăcea să fie mai mulţi oameni politici de nivel înalt, personalităţi, în acest fel
Șeful Comisiei Europene nu îşi începe discursul până ce nu îi trage amical şefului senatului un pumn în piept. Repetă gestul când şi fostul premier vine să îl salute.
Victor Ponta, deputat PSD: Chiar a fost un prieten al României de mult, dinainte să intrăm în UE.
În timpul şedinţei vechile rivalităţi sunt date uitării: cândva contracandidaţi Adrian Năstase şi Traian Băsescu par acum aliaţi. Stau unul lângă altul şi glumesc. Pe unii dintre miniştri discursurile i-au cam plictisit. Au butonat telefoanele şi au ratat mesajul oficialului european.