Victor Ponta: "Așa cum președintele României poate ocupa doar de două ori funcția de președinte, putem gândi în viitor ca și la nivel local, și la nivel parlamentar, această limită de două mandate consecutive să fie regula. Doar prin revizuirea Constituției se poate face acest lucru. Codul electoral, vom susține proiectul depus inițial de USL, care din motive procedurale a fost respins de Curtea Constituțională pentru că nu era cu mai mult de un an înainte de alegerile parlamentare, care se referă la alegerea Camerei Deputaților un număr de cel mult 300 de parlamentari și a Senatului ca reprezentanți, sau cu un număr egal pentru fiecare județ."
Călin Popescu Tăriceanu spune că formațiunea pe care o conduce susține reformele propuse de Victor Ponta. "USL are o majoritate covârșitoare de 70% în Parlament, și poate să întreprindă reforma constituțională. Eu cred că reforma constituțională trebuie să fie rezultatul unui consens al tuturor partidelor." a declarat Tăriceanu
Premierul a vorbit şi despre un proiect privind votul din diaspora: "Ne dorim ca în cursul anului 2015 să finalizăm sistemul de vot pentru românii din afara granițelor țării."