Foto: Facebook
„Posibile teme pentru moțiuni simple:
Context
Întrucât consecințele instituționale aferente moțiunilor simple sunt practic nule, singura lor relevanță este cea mediatică. Din acest motiv, moțiunile simple trebuie judecate prin prisma a doi factori:
- Greutatea politică a celui vizat. Depunerea unei moțiuni simple împotriva unui ministru anonim diminuează relevanța mediatică a acesteia și face ca întregul demers politic asumat de PNL să pară a avea o miză minoră. În schimb, atacarea, prin moțiune, a unui ministru important din Guvern ar putea trezi mai mult interes din partea presei și ar amplifica implicit și relevanța politică a gestului liberal.
- Existența unui eveniment recent, cu impact public major, pentru care unul dintre miniștri ar putea fi criticat în mod legitim. Într-o astfel de situație relevanța mediatică este dată de evenimentul în sine(și nu de numele său sau de greutatea politică a ministrului vizat).
Mai trebuie spus că, în acest moment, o parte din miniștri sunt abia la 4-5 luni de la preluarea mandatului, ceea ce face ca imputarea unor culpe sau a unor eșecuri să nu poată fi susținută public în mod credibil.
De asemenea, multe teme ce pot fi invocate ca motiv de moțiune pot fi întoarse împotriva PNL prin recurs la măsurile și eșecurile guvernării PDL. De exemplu: situația din sănătate(„PDL a închis spitale”), absorbția fondurilor europene(„PDL a avut o rată foarte mică de absorbție”), situația din educație(„PDL a tăiat veniturile bugetarilor”) etc. Din acest motiv, este de dorit ca tema și formularea moțiunilor să țină cont de aceste vulnerabilități și să prevină astfel de contra-ofensive”, se arată în documentul postat de premier pe Facebook.
In documentul atasat, primit de cei de la PNL, se recunoaste faptul ca singura miza a depunerii unei motiuni simple este...
Posted by Victor Ponta on Monday, May 18, 2015
Victor Ponta spune că documentul arată că liberalii recunosc că au probleme din cauza alianței cu PDL. „Se recunoaște(n.r. în document) că PNL are foarte multe probleme din cauza alianței cu PDL. PNL recunoaște că PDL a închis spitale, a tăiat salariile bugetarilor sau a avut rezultate dezastruoase pe fondurile europene”, spune Victor Ponta.