Victor Ponta: Guvernul va da aviz negativ pensiilor speciale pentru aleși

Data publicării:
PLEN PARLAMENT 6788019-Mediafax Foto-Andreea Alexandru

Controversatul proiect prevede ca indemnizaţia specială a aleşilor să crească odată cu numărul de mandate pe care le obţin în Parlament. Astfel, un parlamentar cu un mandat ar primi la pensionare 1.200 de lei în plus, iar cei care au mai mult de trei mandate ar mai câştiga 4.000 de lei la pensie. Acestea au fost dorinţele a 255 de aleşi, dintre care 181 sunt social-democraţi. Guvernului PSD are, însă, alte planuri în privinţa raportului.

„Negativ, bineînţeles. Conform acordului nostru cu FMI”, a spus Victor Ponta.

Aşa se face că nici parlamentarii PSD nu mai sunt aşa de siguri că documentul se poate transforma în lege.

Nu cred că va trece. Este dreptul fiecărui parlamentar să scrie inițiative legislative, dar de la momentul la care se înregistrează o iniţiativă legislativă şi până când ajunge să devină lege, atât de multe schimbări se produc, încât cele mai multe iniţiative legislative eşuează”, spune Ecaterina Andronescu, senator PSD.

Proiectul a fost înregistrat în Parlament la mijlocul lunii aprilie. Printre iniţiatori sunt şi 23 de liberali. Conducerea PNL a luat imediat măsuri.

În şedinţa de conducere s-a stabilit că acest proiect nu are girul politic al Partidului Naţional Liberal. Sunt convinsă că opţiunea va fi de vot împotriva acestui proiect legat de pensiile speciale”, a spus Alina Gorghiu, copreşedinte PNL.

Parlamentarii PNL şi-au retras semnăturile de pe iniţiativa legislativă. Excepţie a făcut doar Radu Zlati, care vrea să depună un amendament la lege.

„Această pensie de serviciu se va pierde în mod automat dacă parlamentarul respectiv va suferi o condamnare definitivă pentru fapte îndeplinite, săvârşite în timpul exercitării mandatului de parlamentar”, a spus el.

Săptămâna viitoare, Guvernul va trimite comisiilor de specialitate din Parlament un punct de vedere cu privire la acest proiect, iar până în 13 mai, aleşii jurişti trebuie să prezinte raportul. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri