"Da, toată lumea (prieteni, adversari, analiști, oameni simpli) a fost de acord că anul 2015 a fost cel mai bun an pentru economia României după Criza din 2008 — taxe mai mici, salarii și pensii mai mari, exporturi și investiții în creștere, cca. 5 miliarde Euro fonduri europene nerambursabile pentru agricultură și coeziune, împrumuturi ieftine fără acord cu FMI, etc.! Cum se poate atunci eticheta un Președinte al unei țări care își folosește toate "pârghiile" de putere pentru a schimba Guvernul care a gestionat aceste rezultate economice excepționale?! Cred că "diletant" nu este suficient! Voi cum l-ați cataloga?", a scris Ponta, pe pagina sa de socializare, cu referire la declarația lui Iohannis privind situația economică a țării.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, înainte de plecarea la Bruxelles, că procedura prin care economia statelor din UE este evaluată reprezintă o temă fără emoții în Consiliul European, însă a subliniat că trebuie consolidată clasificarea României ca țară fără dezechilibru macroeconomic. "O temă care nu va da emoții, dar care țin să o menționez este 'Semestrul european'. 'Semestrul european' este, în esență, o procedură prin care economia țărilor din UE este evaluată", a spus Iohannis.
El a precizat că România, până de curând, a fost în situația unei economii declarate cu dezechilibru macroeconomic, însă, în ultimul raport, a fost scoasă din această categorie. "Este un progres semnificativ obținut în ultima perioadă de România, sigur, trebuie consolidată această clasificare, trebuie înaintat un program care înlătură deficiențele care încă există în economia românească, dar, sub linie, este un progres îmbucurător", a arătat șeful statului.