Victor Ponta: Când vine vorba să evaluăm mişcările lui Vladimir Putin, trebuie să ne aşteptăm la ce e mai rău. / România nu mai e o problemă pentru UE

Data publicării:
urrsue

Rusiei nu trebuie să i se permită să reconfigureze graniţele Europei prin forţă sau şantaj; vizitele tot mai dese ale oficialilor americani la Bucureşti vin să întărească însă poziţia României în faţa vecinului de la est, care îşi păstrează metodele de expansiune teritorială din trecutul său de imperiu şi Uniune Sovietică, spune premierul Victor Ponta, într-un interviu acordat live marţi seară la CNN.

Acţiunile Rusiei din ultimele luni, dintre care cea mai notorie este anexarea Crimeei, aduc aminte de metodele URSS-ului, consideră premierul român.

În intervenţia difuzată în direct la televiziunea americană CNN, Victor Ponta mai spune că România reprezintă în acest moment o poveste de succes pentru ţări ca Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, ca replică la noile atacuri lansate de liderul extremiştilor din Marea Britanie, Nigel Farage.

România nu se teme de Rusia

Întrebat de moderatorul CNN Richard Quest dacă se teme de Rusia, Victor Ponta neagă şi arată că Moscova nu trebuie lăsată să redeseneze graniţele Europei utilizând forţa sau şantajând alte ţări:

- „Nu ne temem. Am trăit timp de secole cu un astfel de vecin mare şi agresiv. La început a fost Rusia, după aceea Uniunea Sovietică, iar acum noua Rusie - care foloseşte mai mult sau mai puţin aceleaşi metode ca şi în trecut. Faptul că îl avem aici pe vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, faptul că săptămâna trecută a fost secretarul general al NATO, domnul Anders Fogh Rasmussen - aceste vizite dau un puternic mesaj de angajament al Statelor Unite, al NATO, pentru această parte a lumii, cea mai apropiată de Rusia şi de toate ameninţările care vin din această direcţie.

- De altfel, România este situată la un pas de Ucraina, unde Rusia a intervenit ilegal. Dar susţinerea arătată României, Poloniei, angajamentul faţă de ţările baltice, ne dau o putere sporită în faţa Rusiei. Reprezintă de asemenea un mesaj puternic de ajutor faţă de Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, care trebuie să meargă pe calea europeană.

- Aş spune doar că, atunci când vine vorba să ne gândim şi să evaluăm mişcările preşedintelui rus Vladimir Putin, trebuie să fim precauţi şi să ne aşteptăm la ce e mai rău. Anexarea ilegală a Crimeei nu trebuie acceptată ca atare, pentru că de aici e un singur pas către încă o situaţie de acest gen: o ameninţare pentru Republica Moldova, care e cel mai important vecin al României. Este o ţară care are la rândul său astfel de probleme, se confruntă cu asemenea provocări.

- Trebuie să fim independenţi din punct de vedere energetic; să nu fim duri doar în declaraţii şi să nu lăsăm Rusia să redeseneze graniţele Europei prin forţă sau şantajând alte state.”

România nu mai e o problemă pentru UE. Extremişti şi populişti ca Farage trebuie să ştie că România este o poveste de succes, cu cetăţeni oneşti

Premierul a fost întrebat şi dacă a fost deranjat de ultimele remarci făcute de liderul formaţiunii naţionaliste Partidul Independenţei din Marea Britanie (UKIP), Nigel Farage. Acesta afirmase luni că nu şi-ar dori să fie vecin cu un român, iar regatul Unit „nu ar trebui să se afle într-o uniune politică cu România, lăsând ușa deschisă pentru cetățenii acesteia”.

- „Nu sunt deranjat, ca să fiu sincer. La începutul perioadei noastre ca membru în Uniunea Europeană, în primii doi sau trei ani, România a trăit o experienţă foarte dură din punct de vedere economic, social şi din punctul de vedere al competitivităţii. Acum însă suntem economia cu cea mai rapidă creştere din regiune, iar toţi politicienii, chiar şi extremişti şi populişti ca domnul Farage, ar trebui să ştie că suntem graniţa de est a UE şi NATO şi suntem acum o poveste de succes de dat ca exemplu Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei drept cale de urmat. Împreună putem fi mai puternici în faţa noii mişcări de genul Uniunii Sovietice care se apropie din est.

- De aceea, România nu mai este o problemă pentru Uniunea Europeană, ci aduce un plus de valoare, aşa cum fac şi Ţările Baltice sau Polonia, Uniunii Europene.

- Aş spune că 99% dintre românii care trăiesc în Marea Britanie, Spania, Franţa sau Italia sunt foarte oneşti şi muncitori şi foarte bine calificaţi. Este păcat că România are şi nişte reprezentanţi ai generaţiei mai tinere pe care nu îi putem ţine aici. Ei preferă să meargă în străinătate pentru o viaţă mai bună, salarii mai bune, condiţii mai bune de muncă.

- Sigur că se dă vina pe toată populaţia României, a Bulgariei, nu are importanţă... a Ungariei... doar pentru a câştiga voturi, aşa cum face domnul Farage. Este o politică lipsită de sens care nu ajută în nici un fel nici societatea britanică, nici pe cea europeană. Este o mişcare populistă, e ceva care foloseşte sentimentele primare ale oamenilor faţă de siguranţa lor de zi cu zi, faţă de munca lor. Dar cetăţenii europeni ştiu că împreună putem fi mai puternici la nivel mondial, asta e o decizie luată de părinţii fondatori ai UE şi România nu mai e o problemă pentru UE. Este o ţară ca toate celelalte state care îşi aduc contribuţia la UE.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...