Cum s-a ajuns la „noaptea ca hoții” în opinia lui Victor Ponta

Data actualizării: Data publicării:
victor ponta - serios

Fostul premier Victor Ponta a criticat actualul executiv pentru modul în care a gestionat „povestea cu OUG 13”. El spune că ar fi dat ordonanța, dar în timpul zilei, explicând ceea ce trebuie îndreptat, alături de liderii coaliției de guvernare.

victor ponta - serios

„Da, aş fi dat ordonanţa. Aş fi venit ziua, să explic cu liderii coaliţiei. Mie mi s-a părut absurd faptul că nu au ieşit cei care sunt liderii coaliţiei, nu au avut ocazia să explice”, a spus Victor Ponta la un post de televiziune.

El adaugă că modul în care s-a gestionat „povestea cu OUG 13” a fost „dezastruos”.

Dintr-un motiv corect, să îndreptăm nişte lucruri neconstituţionale, nişte abuzuri, am ajuns «noaptea ca hoţii»”, a spus Victor Ponta, potrivit News.ro.

El a adăugat nu s-ar fi ascuns după povestea cu aglomeraţia din penitenciare, ci ar fi explicat că trebuie îndreptate nişte abuzuri.

Ordonanța de Urgență 13, între timp abrogată, a fost adoptată în seara de 31 ianuarie, în jurul orelor 22.00, și publicată în Monitorul Oficial la ora 01.00 din noapte . Unul dintre sloganurile protestelor masive care au urmat a fost „noaptea ca hoții”.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gata cu vremea frumoasă! Încep ploile şi vijeliile, temperaturile scad brusc
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...