Vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Dan Marian, a explicat, vineri seara, în exclusivitate la emisiunea „LIVE”, cu Rotaru și Kiss de la Digi24, gestul golănesc față de jurnaliști, în timp ce se afla pe holul Judecătoriei din Vaslui. În apărera sa, politicianul a invocat motive de natură istorică, de pe vremea lui Filip al VI-lea.
Dan Marian, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui: Nu știu dacă trebuie să dau neapărat o explicație.
Din punctul meu de vedere a fost gestul victoriei, și să știți că aici este o victorie între bine și rău. Și nu eu sunt răul în acest război.
Păi, regele Filip al VI-lea al Franței, la vremea respectivă a ordonat cavalerilor săi să captureze soldații englezi și să le taie degetul din mijloc pentru a nu mai putea trage cu arcul. Culmea, victoria a fost a englezilor, iar ei câștigând bătălia le-au arătat francezilor degetul din mijloc, spunându-le „uite, am învins, suntem victorioși, degetul nostru va fi folosit în continuare”. Erau arcași.
Eu nu am treabă cu jurnaliștii. Cel care filma, să știți că nu este un jurnalist. Este președintele CA al Antibiotice Iași. Nu este jurnalist. Este un om care primește o sinecură de la PNL și folosește acel site pentru a ataca adversarii politici ai PNL. Despre asta este vorba aici.
Nu numai că am fost la PNL, am și condus PNL-ul, și sub conducere mea a avut victorii în bătăliile electorale.
Vreau să vă spun că respectivul nu este jurnalist, repet.
Nu este vorba despre manifestări în spațiul public, este vorba despre faptul că eu sunt hărțuit de ani de zile de respectiva persoană. Tocmai din această cauză am apelat la instanță.
Îmi cer scuze, pentru că dumneavoastră care sunteți jurnaliști, sunteți parte la un astfel de meci politic local. Îmi cer scuze.
Editor : Liviu Cojan