Vicepreşedinte PSD: Nu vorbim de un temei de suspendare, cu atât mai puţin despre plângeri penale

Data actualizării: Data publicării:
iohannis presidency
Foto; presidency.ro

Gabriel Zetea, vicepreşedinte al PSD, a declarat la Digi24 că PSD nu ia în calcul suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis şi că, de altfel, el nu susţine un astfel de demers. Potrivit lui Zetea, dacă Iohannis nu va respecta legea şi Constituţia va fi sancţionat de către oameni. "Nu cred că e cazul să facem din nou suspendare Am trecut prin două experienţe traumatizante cu Băsescu. Ne dorim stabilitate", a spus politicianul.

"În cadrul PSD, la ultima şedinţă a Comitetului Executiv Naţional, în birourile naţionale din ultima perioadă s-a spus foarte clar că PSD nu ia în calcul suspendarea preşedintelui Iohannis. Eu personal nu susţin un astfel de demers.

Până acum preşedintele nu a refuzat să respecte decizia CCR, a spus că se mai gândeşte, caută scuze pentru a vedea cum va ieşi din această situaţie. Nu vorbim de un temei de suspendare, cu atât mai puţin despre plângeri penale.

PSD e un partid foarte mare cu foarte multe personalităţi şi viziuni diferite, nu înseamnă că tot ce spune un membru reprezintă viziunea întregului partid. 

Azi, legile şi Constituţia sunt mai clare decât îşi doresc unii. Dacă vor altfel de justiţie, să facă modificări ale Constituţiei prin referendum, să facă schimbări legislative, atunci când vor avea în spatele lor votul popular. Acolo ne vom bate cu preşedintele Iohannis O să spunem românilor că e primul om în stat, care trebuie să respecte legea, iar el nu o respectă.

E o mare greşeală din partea preşedintelui, va fi sancţionat de către români. Nu cred că e cazul să facem din nou suspendare. Am trecut prin două experienţe traumatizante cu Băsescu. Ne dorim stabilitatate", a declarat Gabriel Zetea, la Imparţial.

Scenariile vehiculate privind sancţionarea politică a lui Klaus Iohannis

Presiune, presiune, presiune. Preşedintele trebuie să semneze decretul de revocare pentru Laura Codruţa Kovesi. Ameninţarea despre care se vorbeşte pe şleau, pe mai multe voci, de mai multe zile, este suspendarea. Apare o nuanţă. Suspendare fără referendum.  O suspendare pentru doar 30 de zile.  Preşedintele interimar se instalează, o revocă pe Laura Codruţa Kovesi. Şi, după 30 de zile, preşedintele revine în funcţie, fără să se mai recurgă la votul popular.  O altă variantă luată în calcul pentru îndepărtarea lui Klaus Iohannis de la palatul Cotroceni este o plângere penală.

„Absolut toată lumea trebuie să respecte legea, inclusiv președintele Iohannis. Eu cred că următorul pas este o notificare a dânsului din partea ministrului justiției să pună în aplicare acea hotărâre și dacă nu, inclusiv e penală!”, a spus senatorul Niculae Bădălău. El a explicat că ministrul justiției poate să notifice pe oricine nu pune în aplicare o hotărâre. „Vorbim despre instituțiile statului și fiecare instituție a statului trebuie să respecte legea și atribuțiile prin care este delegat de legi. Dl. președinte al României reprezintă o instituție care trebuie să respecte legea la fel ca mine și ca Parlamentul și ca toate instituțiile. În momentul ăsta avem o hotărâre definitivă care trebuie pusă în aplicare. În cazul în care nu este pusă în aplicare, cineva trebuie să notifice acea persoană, acel reprezentant al instituției. Dl. președinte al României nu este rege, nu este Carol, nu este Ferdinand, este președinte democrat. Nu pui în aplicare o hotărâre, orice șef de instituție, președinte, șef de Cameră, prim-ministru, se aplică legea penală”, a declarat Niculae Bădălău.

„Vorbiți de o posibilă plângere penală?” au vrut să știe jurnaliștii.

„Sigur că da!”, a răspuns senatorul. „Întrebați orice șef de instituție: dacă nu pui în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă, ce se întâmplă, care e următorul pas?”, a adăugat Bădălău. Dl. președinte a spus că mai are nevoie de puțin timp să se edifice vizavi de conținut, cu toate că în acest moment conținutul contează mai puțin, hotărârea există și a fost publicată în Monitorul Oficial. Ea produce efecte juridice”, a adăugat Bădălău.

Suspendare ... fără referendum

Scenariul lansat ieri de Florin Iordache este vehiculat şi de alt jurist al partidului. Eugen Nicolicea a explicat şi cum s-ar putea face această variantă neprevăzută de Constituţie: „Atâta timp cât există hotărâre parlamentară care a generat această etapă de demitere este evident că referendum se face în maxim 30 de zile, dar orice act poate să fie anulat de cel care l-a iniţiat. Dacă este o hotărâre a Parlamentului prin care s-a ajuns la această suspendare, această hotărâre poate să fie anulată de cel care a emis-o”.

Cel care a lansat această idee, a suspendării fără referendum, este şeful Comisiei speciale din parlament, Florin Iordache. Fostul ministru al Justiţiei care a coordonat modificarea legilor de reglementare a acestui domeniu şi modificarea Codurilor penale şi-ar dori şi o modificare a Constituţiei.

Privind sancțiunile pe care le riscă Klaus Iohannis, dacă nu semnează decretul de revocare, Iordache a spus că una dintre variantele care pot fi luate în calcul ar fi suspendarea, fără demitere.

Citiți și: 

Florin Iordache: Președintele se întreabă cam multe. Deciziile CCR sunt de imediată aplicare

C. T. Popescu: Despre asta e vorba - dacă România o să devină o dictatură a partidului lui Dragnea sau nu

De ce a fost huiduită Gabriela Firea. Momentul de pe Arena Naţională, explicat de C. T. Popescu

Tudorel Toader: Ce face președintele este cel mai periculos precedent pentru statul de drept

„Bineînțeles. Haideti să citim în integralitatea Constitutia și o să găsiți acolo sancțiuni și pe această chestiune. Deci pana la acel referendum de suspendare (demitere - n.r.), sunt și alte sancțiuni”, a spus el.
Florin Iordache nu a detaliat, însă, potrivit Constituției, șeful statului poate fi suspendat și în cazul punerii sub acuzare pentru înaltă trădare, cu votul a două treimi dintre parlamentari. De la data punerii sub acuzare, șeful statului este suspendat de drept, până Curtea Supremă se pronunță.

"Mi se pare extrem de periculoasă o zicere a lui Florin Iordache, care a spus că dacă Iohannis nu semneaza decretul de revocare poate urma o suspendare fără demitere, adică preşedintele suspendat de Parlament, ceea ce nu e nicio problemă având în vedere majoritatea de acolo, dar apoi Constituţia prevede ca în termen de cel mult 30 de zile să se organizeze referendum pentru demitere sau nu.

Iordache spune că va fi suspendat Iohannis dar nu se va organiza referendum, că preşedintele va rămâne pur şi simplu suspendat şi că se va instala Tăriceanu ca preşedinte interimar. Ceea ce înseamnă în mod evident instituirea dictaturii.

Dacă preşedintele nu semnează acest decret, preşedintele încalcă legea, Constituţia şi trebuie să sufere consecinţele, adică suspendare şi referendum, dar dacă PSD îl suspendă şi rămâne în acea situaţie fără referendum, atunci e începutul dictaturii şi al terorii în România”, a declarat ieri, la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, după ce a anunțat că a citit o primă dată motivarea CCR în privința revocării șefei DNA, că decizia „vine exact în linia PSD care încearcă să amputeze puterea președintelui”, adăugând că motivarea aduce mai multe întrebări decât clarificări.

Se pune întrebarea: care mai este statutul procurorilor? Mai sunt independenți așa cum ni-i dorim ca să fie eficienți în lupta anticorupție? Sau sunt duși în subordinea ministrului decât sub autoritatea lui, așa cum scrie în Constituție? Este o întrebare la care trebuie să răspundem. O altă întrebare se pune în același context: avem un nou super-ministru al justiției? Care decide și președintele execută, fără să se țină seama de avizul CSM? Apoi, ce mai este CSM? Cum poate CSM să-și îndeplinească rolul principal dacă nu mai contează în procedura de demitere a unui procuror-șef?”, a spus șeful statului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce temperatură reglezi termostatul la centrală pe timp de noapte, doar pe timp de zi. Așa faci...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei