Vești proaste pentru cei care fraudează banii UE. Procurorul European, aprobat de PE

Data actualizării: Data publicării:
Monica Macovei PE

Parlamentul European a aprobat, joi, înființarea instituției Procurorul European. În cadrul acestei instituții, care se va axa pe fraudele cu banii europeni, vor lucra și procurori desemnați de România. Înființarea instituției înseamnă, însă, și limite minime de pedepse pe care vor trebuie să le preia în legislația proprie statele membre UE.

Monica Macovei PE
Sursă foto: Facebook

Regulamentul privind înființarea Biroului Procurorului European a fost, anterior, aprobat de Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), din care face parte și europarlamentarul român Monica Macovei, care a fost și raportor pe acest proiect. Regulamentul mai are nevoie de un singur vot, în Consiliu, după care va intra în vigoare în 20 de zile de la publicarea în Gazeta oficială a Uniunii Europene.

„Pentru mine, votul de astăzi este punctul final al unei munci de câțiva ani, în care am vorbit și negociat cu miniștri de Justiție și de Interne din statele membre o formă cât mai bună și eficientă a Biroului Procurorului European. Un Birou al Procurorului European puternic, independent, cu o misiune clară și puteri de investigație largi, respectând legile statelor membre”, a apreciat, pe pagina sa de Facebook, Monica Macovei.

Fostul ministru de Justiție spune că, odată înființată noua instituție, „frauda cu bani europeni va fi mai bine și mai rapid investigată, la fel și infracțiunile teroriste care intră în competența Procurorului European”.

În cazurile de condamnare, în urma anchetelor Procurorului European, se vor confisca banii furați din buzunarele noastre”, mai scrie europarlamentarul român.

Macovei explică și ce se va întâmpla cu limitele pedepselor. „Sunt pedepse minime, prevăzute de Directiva împotriva fraudei cu fonduri europene, care definește diversele infracțiuni legate de fraudarea banilor europeni. Atât definițiile, cât și pedepsele minime sunt comune și obligatorii pentru toate statele membre. Altfel spus, nu pot fi condamnări mai blânde, sub limita stabilită de legislația europeană”.

Potrivit estimărilor, frauda cu banii europeni se ridică, anual, la circa 500 de milioane de euro. Neoficial, se vorbește însă de o sumă mult mai mare, aproape de 5 miliarde de euro.

Toate etapele investigațiilor desfășurate de Procurorul European, inclusiv percheziții, audieri, interceptări sau arestări preventive, vor respecta legile statelor în care se desfășoară investigațiile.

Într-un interviu acordat RFI în 2015, Macovei explica modul de funcționare a noii instituții: „Procurorul european urmează a fi asistat de 24 de procurori adjuncţi, această echipă de 25 de membri urmând să formeze un organism suprastatal, independent şi plasat sub controlul democratic al Parlamentului European. Aria de lucru a Procurorului European va fi axată pe anchetarea fraudelor cu bani europeni și a infracțiunilor asociate. (...) Cei 24 de procurori adjuncți urmează să aibă birouri, fiecare în statul de origine. Aici, ei vor acționa sub coordonarea Procurorului European și vor colabora cu instituțiile naționale în investigarea cauzelor penale de fraudare a fondurilor europene”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...