Vasile Dîncu crede că „nu sunt șanse foarte mari” ca PSD să voteze un guvern minoritar, dar spune că lucrurile încă se discută

Data publicării:
vasile dincu acorda un interviu prin skype pentru la digi24
Vasile Dîncu acordă 50 la sută șanse de a avea un guvern Ciucă învestit rapid Foto: captură Digi24

Social-democratul Vasile Dîncu creditează cu 50 la sută șanse învestirea unui nou guvern la sfârșitul acestei săptămâni. Din punctul său de vedere, sunt șanse mici ca PSD să susțină un guvern minoritar al liberalilor, dar a subliniat, duminică seara, la Digi24, că nu este luată încă o decizie definitivă în partid și discuțiile continuă, inclusiv cu premierul desemnat. PNL ar putea să-și refacă parteneriatul cu USR, a menționat liderul social-democrat, recunoscând, pe de altă parte, să scenariul alegerilor anticipate, pe care și l-ar fi dorit PSD, este greu de pus în practică.

Vasile Dîncu a fost întrebat, duminică seara, la Digi24, care sunt șansele ca România să aibă un guvern la finalul săptămânii.

„E greu să apreciez, 50-50 la sută. Am văzut că liberalii au și o foarte mare mobilitate, și-au schimbat într-o noapte candidatul pentru funcția de premier, este mingea în terenul lor, trebuie să facă concesii ca să-și poată construi o majoritate. Mâine (luni - n.r.) au o ocazie, dacă premierul desemnat ajunge la USR, are deja ocazia să-și construiască o majoritate și atunci ar fi șanse. Dar eu zic că sunt 50-50 la sută”, a spus Vasile Dîncu. 

Dîncu: „Noi nu negociem cu PNL. Nu ne dorim niciun fel de USL”

„Noi nu putem în acest moment să credităm un guvern care a dus România în această groapă. Și nici să ne asociem cu asta. (...) Nu ne dorim să facem niciun fel de USL. Din punctul acesta de vedere, ne înţelegem foarte bine. Nici nu avem ce negocia cu PNL, deși sunt tot felul de zvonuri că negociem. Noi negociem, dacă negociem - și a vorbit președintele nostru cu dl. Ciucă - cu premierul desemnat, care are un mandat să facă un guvern  (...) Noi nu avem în acest moment de făcut proiecte politice împreună. Suntem stânga, PNL este pe partea dreaptă, noi suntem în ascensiune în sondaje și-n favorabilitatea publicului, ei sunt în scădere, nu ne putem asocia atât de simplu, pentru că avem și noi un partid destul de mare în spate și acesta nu poate merge pe improvizații”, a declarat Vasile Dîncu, negând că ar fi avut loc în cursul zilei, la Vila Lac o întâlnire între liderii PNL și PSD, în prezența premierului desemnat, pentru a negocia sprijinul în Parlament.

„Noi nu avem în acest moment de ce să ne întâlnim cu PNL. Vedeți și atitudinea lor, ne spun că am fi un fel de fundație de caritate care trebuie să-i votăm, pentru că e pandemia. Dacă mâine punem un guvern minoritar, guvernul Ciucă, se oprește pandemia? Trebuia să ia măsuri, aceasta este chestiunea, nu că n-au puteri mai mari decât au acum. Noi sprijinim orice acțiune în parlament, dacă vin cu ordonanțe pe care nu le pot da, preluăm noi inițiativa, votăm tot ce este necesar. Aici despărțim pandemia de politică”, a arătat Dîncu.

Întrebat dacă PSD îl percepe pe Nicolae Ciucă mai degrabă ca un tehnocrat decât un liberal, din moment ce cu el acceptă să discute, Vasile Dîncu a spus că „este un general care nu a făcut politică în sensul ideologic”, ci a fost „asociat” în proiectul liberal.

Dîncu: „Noi cu liberalii putem să fim amici, să ne mai întâlnim în Parlament, să mai discutăm”

Vasile Dîncu nu a exclus însă o susținere a guvernului interimar în Parlament punctual, pe anumite proiecte.

„Am înțeles că de la dl. președinte Iohannis că putem să devenim un partid reponsabil dacă votăm un guvern minoritar, noi considerăm că este foarte complicat acest lucru şi nu putem să luăm un mandat din partea electoratului nostru în acest moment. Marcel Ciolacu a vorbit foarte clar, a spus că vrem să face un moratoriu, să renunțăm la prea multă politichie, dar nu putem să renunțăm în totalitate la politică, pentru că, până la urmă, nici nu putem amesteca foarte mult pandemia cu politica. În momentul acesta avem o pandemie și o situație foarte grea, dar dacă îl aducem înapoi pe domnul Tătaru la Sănătate, nu credem că este o garanţie că am scăpa de pandemie. Speculațiile se pot face, sigur că noi cu liberalii putem să fim amici, să ne mai întâlnim în Parlament, să mai discutăm, dar asta este altceva. Nu putem ca partide să facem în acest moment asemenea proiecte politice, care ar însemna și foarte mult timp și este și foarte complicat să faci un proiect politic între stânga şi dreapta”, a declarat Vasile Dîncu.

Dîncu: „Nu putem să spunem că niciodată noi n-o să votăm un guvern minoritar”

Întrebat ce șanse sunt ca PSD să voteze un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă sau chiar să intre cu miniștri în acest nou guvern, președintele Consiliului Național al PSD a spus:  „Nu am discutat pe îndelete, probabil o să le discutăm mâine (luni - n.r.) într-o ședință a noastră de Birou Permanent Național, nu am discutat deloc acest proiect, ca să vedem ce șanse sunt. Vrem să vedem şi ce deschidere are premierul desemnat pentru cele zece teme pe care le-am propus noi, proiectul nostru pentru a ieși din pandemie și pentru perioada post-pademie, așa încât în acest moment nu putem să calculăm șansele. Dar nu sunt șanse foarte mari să votăm un guvern minoritar”, a spus Dîncu, precizând apoi că este părerea sa, o prognoză, dar nu el hotărăște în partid, ci majoritatea.

„Pot să fiu de acord cu majoritatea, dar pot să nu-mi schimb părerea. Singur că președintele partidului are câteodată un drept de veto, dar și noi la partid avem o conducere colegială și îi consultăm și pe cei din teritoriu care ne-au trimis aici, la București. Lucrurile se discută, nu putem să spunem că niciodată noi n-o să votăm un guvern minoritar. Nu credem că un guvern minoritar e cea mai bună soluție. Liberalii au spus de asemenea că nu este cea mai bună soluție”, a completat Vasile Dîncu.

Alegerile anticipate, greu de făcut

Întrebat dacă scenariul alegerilor anticipate mai e valabil pentru PSD, Vasile Dîncu a spus: „Este valabil, chiar dacă ne dăm seama că nu este foarte simplu de făcut. Nu se poate face poate chiar imediat, chiar dacă e singura soluție serioasă, așa cum ne spunea acum doi ani și jumătate dl. președinte Klaus Iohannis. Acum considerăm că suntem într-un blocaj politic, suntem trei forțe incompatibile unele cu altele și atunci chiar în acest moment ar trebui o întoarcere la popor. Cum s-ar putea face asta, nu știm, pentru că nu depinde numai de noi, dar este singura soluție pe termen lung pentru a constitui o majoritate serioasă, pentru că altfel, cu guverne din acestea de trei luni, de cinci luni sau de șase luni nu vom rezolva dezvoltarea României”, a explicat Vasile Dîncu.

L-ar vota PSD pe Florin Cîțu președinte al Senatului?

Întrebat dacă PSD l-ar vota pe Florin Cîțu președinte al Senatului, în contextul unor informații care se vehiculează pe surse că premierul demis și-ar negocia această funcție înainte de votul de învestire a Cabinetului Ciucă, Vasile Dîncu a spus că PSD nu a avut vreodată o astfel de discuție și n-a auzit să se fi discutat cu Marcel Ciolacu acest lucru.

Nici nu cred că avem vreun motiv să încălcăm în acest moment Constituția și regulamentul Senatului pentru a-i face cadou dlui Florin Cîțu această funcție. N-am văzut să existe vreo încălcare importantă pe care s-o fi făcut doamna Dragu (Anca Dragu, actualul președinte USR al Senatului - n.r.) în această funcție. Eu nu știu de vreo discuție în sensul acesta, nu știu dacă dl. Florin Cîțu își dorește această funcție. Nu se poate obține doar așa, pentru că și-o dorește”, a punctat social-democratul.

El a precizat că PSD nu va discuta luni despre susținerea lui Florin Cîțu la Senat, ci despre „scenarii legate de viitor”, de atitudine a partidului față de această cerere pe care o are în acest moment premierul desemnat și PNL de votare a unui guvern minoritar. „Am mai discutat despre asta, este destul de cristalizată la noi această opinie, dar vom mai discuta și mâine (luni - n.r.) toate aceste lucruri”, a spus președintele Consiliului Național al PSD.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...