Vasile Blaga: Theodor Stolojan ar putea deschide lista PDL la europarlamentare

Data publicării:
vasile blaga la digi24

Liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga, a spus că încă nu a fost hotărât cine va fi cap de listă la alegerile europarlamentare din mai și că acest lucru va fi stabilit în februarie.

Avem parlamentari cu multă experiență, care și-au făcut datoria în Parlamentul European, avem și colegi mai tineri cu care organizațiile județene doresc să vină pe listă. Un punct de vedere personal, pentru când o să-l discutăm în colegiul director, eu cred că domnul Stolojan ar putea deschide lista PDL, așa cum a făcut-o și acum cinci ani de zile. E un parlamentar care și-a făcut foarte bine datoria”, a declarat Vasile Blaga.

Când dau exemple, unii s-ar putea supăra. Nu pot să nu-i evidențiez pe Monica Macovei, pe Traian Ungureanu, pe Marian-Jean Marinescu”, a adăugat președintele PDL.

El a precizat că organizațiile județene și-au desemnat candidații și că nu mai sunt aceiași candidați de la alegerile europarlamentare din 2009.

Vot împotriva referendumului

Vasile Blaga a precizat că, dacă cele două scrutine nu s-ar fi suprapus, ar fi îndemnat electoratul PDL să nu participe la referenduml de modificare a Constituției.

„O să-i încurajăm să voteze împotrivă”, a punctat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...