Vasile Blaga, despre propunerea Ramonei Mănescu la Transporturi: „PNL, aflat în derută, este condus de Ponta”

Data publicării:
vasile blaga mediafax-4

Ramona Mănescu „are destule calităţi, dar niciuna care să o recomande pentru postul de ministru al Transporturilor”, a declarat Vasile Blaga, luni dimineața. „Pe de o parte, vedem că PNL, aflat în derută, este condus de Ponta. Nici nu mai au curaj (liberalii - n.r.) să propună ei un ministru al Transporturilor. Taberele nu au ajuns la nicio înţelegere în PNL şi atunci lucrul ăsta l-a făcut domnul Ponta", a comentat Vasile Blaga.

El a mai spus că românii s-au săturat de calificarea miniştrilor la locul de muncă.

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul este de aceeași părere. „Românii au plătit mult prea mult incompetenţa miniştrilor care nu au nicio legătură cu domeniul pe care sunt meniţi să-l păstorească. Ramona Mănescu, din păcate, nu face excepţie şi chiar cred că, cu cât este mai nepotrivită pentru această funcţie, cu atât va deveni ca politician mai mică şi mai hulită", consideră Andreea Paul.

Premierul Victor Ponta i-a transmis luni dimineață preşedintelui Traian Băsescu propunerea de numire a Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri