Valeriu Zgonea, al patrulea șef al Camerei Deputaților condamnat

Data actualizării: Data publicării:
camera deputatilor inquam octav ganea
Camera Deputaților. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ce blestem îi urmărește pe șefii Camerei Deputaților? Valeriu Zgonea, condamnat azi în primă instanță la 3 ani de închisoare cu executare pentru infracțiuni de corupție, este al patrulea șef al Camerei care a sfârșit după gratii, după mandat.

Primul fost președinte al Camerei care a ajuns după gratii a fost Adrian Năstase. Fost premier, înainte de a conduce ședințele Camerei între 2004 și 2006, Năstase are două condamnări cu executare la activ, ambele în dosare de corupție: 2 ani de închisoare în dosarul Trofeul Calității și 4 ani în cazul Zambaccian.

Mai recent, Liviu Dragnea este unicul președinte al Camerei condamnat cât încă era în funcție! Execută 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copilului Teleorman.

Iar în decembrie anul trecut, Bogdan Olteanu, președinte al Camerei Deputaților între 2006 și 2008, a primit în primă instanță 7 ani de închisoare pentru trafic de influență.

Valeriu Zgonea, 3 ani de închisoare cu executare. Decizia poate fi atacată cu apel

Tribunalul București l-a condamnat, luni, pe Valeriu Zgonea la 3 ani de închisoare cu executare, în dosarul de trafic de influență, decizia putând fi atacată cu apel.

„În perioada cu iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcția de președinte al Camerei Deputaților și totodată vicepreședinte al unei formațiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier județean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari publici și a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcție publică o rudă a lui Dobrică Dumitru”, notau procurorii DNA.

Ulterior, arată sursa citată, Valeriu Zgonea ar fi primit de la Dobrică contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna, în cuantum total de 62.143 lei.

„La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale”, se arată în rechizitoriul DNA.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri