Liderul PSD, Liviu Dragnea, a comparat, joi seara, Uniunea Europeană cu „coloniștii care mergeau să ia resursele din țările unde ajungeau”. „Problema e că vin peste noi. Ne batem sau stăm cu mâinile în piept?”, s-a întrebat retoric liderul PSD. Atacul lui Dragnea vine după ce Partidul Socialiștilor Europeni a anunțat că îngheață relațiile cu Partidul Social Democrat până la alegerile europarlamentare.
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea
„Noi nu am fost colonişti”, a spus Dragnea, potrivit căruia coloniştii, sub pretextul democraţiei, luau resursele unei ţări. „Problema este că vin peste noi. Ne batem sau stăm cu mâinile pe piept?”, a afirmat liderul PSD. „Ţara asta este bogată, românii sunt harnici, doar să-i ajuţi”, a spus Liviu Dragnea.
Întrebat de ce a ales sloganul „România merită mai mult”, care pare a fi de opoziţie, Dragnea a spus: „Păi nu noi suntem în opoziţie, să vorbim cinstit? Chiar m-am enervat. Ieri am fost foarte nervos când am auzit cum îşi bat joc de fermierii noştri toate lanţurile astea de magazine. Nu suntem în opoziţie cu ei? Merită mai mult România. Noi suntem harnici, noi nu avem nevoie de la nimeni să luăm ceva. Noi nu am fost colonişti. Nu. Coloniştii ce făceau: mergeau să ia din ţările unde ajungeau, să le ia de acolo resursele, ca să discutăm cinstit. «Domnule, staţi că venim să vă civilizăm, să vă aducem democraţie». Nu. Noi de ce nu am plecat nicăieri? Că ne-a dat Dumnezeu tot, problema este că vin peste noi. Ne batem sau stăm cu mâinile pe piept?”.
Ce spune Dragnea despre înghețarea relațiilor dintre PES și PSD
Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES) Serghei Stanişev a anunţat miercuri îngheţarea relaţiilor cu PSD, exprimând îngrijorări legate de situaţia statului de drept în România.
”Serghei Stanishev a subliniat din nou îngrijorările continue ale PES față de respectarea statului de drept în România. El i-a informat pe șefii de guverne, comisarii europeni și liderii partidelor că până în momentul în care Guvernul României nu își clarifică angajamentul față de respectarea statului de drept și nu urmează recomandările Comisiei Europene, conducerea PSD consideră înghețate relatiile cu PSD”, se arată în comunicatul socialiștilor europeni.
Liviu Dragnea s-a arătat iritat de decizia PES și susține că socialiștii europeni au luat această hotărâre „pentru o ordonanță care nu există”.
„Am văzut şi aşa-zişii mei colegi de la PES cu muşchii foarte încordaţi în care ne spuneau că îngheaţă relaţiile cu PSD. Noi nu avem aşa ceva în statut...Pentru o ordonanţă care nu există. Nu au putut să spună până acum, şi au fost întâlniri, discuţii: „Avem următoarele solicitări punctuale - să se modifice aia, să se modifice aia, să se modifice articolul ăla, sau să nu mai fie articolul ăla. Ne-au plimbat foarte mult cu discuţiile astea. După părerea mea, aici este 99% motivaţie electorală”, a afirmat Dragnea.
„L-am văzut şi pe Guy Verhofstadt, de la ALDE, că-l certa şi el pe domnul Tăriceanu. Nimeni nu a înţeles de ce, absolut nimeni. Doar să încerce să spună că noi am avea nevoie de o ştampilă, de o legitimaţie ceva ca să existăm ca Partid Social Democrat, un partid cu o istorie de 120 de ani. Eu nu am de gând să le răspund, o să le răspund după alegeri şi doar dacă aceşti oficiali europeni or să vorbească despre marile cazuri de uriaşă corupţie din unele ţări din Vest, mită uriaşă dovedită, cazuri de corupţie serioasă ale unor multinaţionale. Atunci îi poi lua în serios. Când o să-i văd, de asemenea, că or să fie foarte preocuaţi de faptul că într-o ţară membră au existat protocoale secrete între serviciile de informaţii şi Parchetul General, DNA, DIICOT, ICCJ. În aceste condiţii, ce cetăţean din România, zdravăn la cap, mai are parte de o cercetare corectă şi de un proces corect?”, a declarat Liviu Dragnea.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.