USR l-a desemnat pe Paul Ene pentru a candida la primăria Sectorului 4

Data publicării:
Paul Ene
USR l-a desemnat pe Paul Ene pentru a candida la primăria Sectorului 4. Foto: Facebook/Paul Ene

Paul Ene va fi candidatul USR pentru primăria Sectorului 4 din București, acesta angajându-se să rezolve problema traficului și a locurilor de parcare în cazul în care va fi ales.

„Vreau ca Sectorul 4 să fie, mai presus de orice, despre oameni. Vreau să ne simțim acasă aici, să fim mândri că locuim în Sectorul 4. (...) Știu că avem nevoie de schimbare și că trebuie să lucrăm împreună pentru a realiza acest lucru”, a declarat Paul Ene, potrivit unui comunicat transmis de USR Sector 4 în care candidatul este descris drept „un IT-ist din cartierul Tineretului, cu o experiență de șase ani în politica locală a Sectorului 4”.

Printre prioritățile candidatului USR se numără crearea de locuri de muncă mai aproape de casă pentru locuitorii sectorului, rezolvarea traficului ineficient prin soluții de transport alternativ și crearea de spații de recreere, creșe și școli de calitate, se arată în comunicat.

De asemenea, acesta se angajează să rezolve problema parcărilor, propunând soluții integrate, precum parcări supraetajate sau subterane, menționează sursa citată.

„Voi folosi tot timpul până la alegeri pentru a asculta nevoile cetățenilor și pentru a construi soluții împreună cu ei. Voi fi vocea cetățenilor”, a declarat Paul Ene.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri