Un grup de senatori PNL și USR a propus săptămâna cu 4 zile lucrătoare și 10 ore de activitate pe zi

Data publicării:
fotografie pentru reprezentarea saptamanei de lucru de 4 zile
Senat: Modificare a Codului muncii - patru zile lucrătoare de 10 ore/zi pe săptămână (proiect) FOTO: Getty Images

Repartizarea timpului de lucru de 40 de ore/săptămână se stabileşte prin contractul dintre angajat şi angajator, aceasta putând fi şi de 10 ore/zi, se arată într-o propunere legislativă de modificare a Codului muncii, depusă la Senat.

„Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Această normă a timpului de muncă se stabileşte cu respectarea prevederilor Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, în funcţie de raportul contractual dintre angajat şi angajator. Ea poate fi şi de 10 ore pe zi, cu respectarea a 40 de ore pe săptămână. Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore/zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus. Această repartizare a timpului de muncă se stabileşte de comun acord între angajator şi angajat, şi poate fi de 10 ore/zi, timp de patru zile, cu trei zile de repaus, dar cu respectarea prevederilor Directivei 2003/8d/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene”, se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de senatori PNL şi USR.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a menţionat că în acele locuri unde munca de 40 de ore poate fi efectuată în patru zile înseamnă o economie de costuri logistice pentru a cincea zi a săptămânii.

„Informaţiile pe care le-am primit din mediul de afaceri merg pe ideea că există anumite business-uri în care activitatea necesită o activitate de timp şi munca poate fi efectuată în 40 de ore pentru 4 zile, ceea ce înseamnă o economie de costuri logistice pentru a 5-a zi a săptămânii. Există cel puţin două tipuri de categorii interesate la perechea angajator-angajat în IT, comunicare, creaţie. A doua categorie este acolo unde nici în 5 zile nu poţi să acoperi o activitate săptămânală şi atunci poţi să mergi pe varianta cu 2 salariaţi într-o săptămână, cum ar fi pe o zonă de HORECA unde este o activitate full-time sau în alte locuri unde există o activitate continuă şi unde poţi să ai un angajat care să lucreze luni, marţi, miercuri, joi şi altul vineri, sâmbătă, duminică”, a explicat Fenechiu, miercuri, la Senat.

Propunerea legislativă va fi dezbătută iniţial de Senat.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Mama Selenei Gomez, "Cupidon" în relația artistei cu Benny Blanco. Solista recunoaște deschis: „Îl plăceam...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
De ce este Trump atât de interesat de pământurile rare ale Ucrainei și care sunt oportunitățile de investiții
Newsweek
500.000 de pensii tăiate în martie, după o decizie a instanței. Ce perioade NU sunt contributive?
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...