USL a câștigat cele mai multe locuri de deputați și senatori. În urma alegerilor parlamentare, numărul aleşilor a crescut de la 470 la 588.
Dintre acestea, USL-ului i-au revenit 395 de mandate, Alianţei România Dreaptă, formată în jurul PDL, 80 de mandate, PPDD a avut 68, iar UDMR - 27 de mandate.
La toate acestea s-au adăugat cele 18 de mandate de deputaţi care reprezintă minorităţile naţionale.
În decurs de un an, configuraţia Parlamentului s-a modificat.
Au fost eliberate opt fotolii de parlamentar. Printre cei care şi-au încheiat mandatul în primul an de la alegeri se numără senatorii Dan Voiculescu şi Olosz Gergely.
Lor li s-au alăturat deputatul PNL George Becali şi senatorul PPDD Antonie Solomon, condamnaţi la trei ani de închisoare cu executare, dar şi Aurel Nechita, găsit incompatibil de ANI.
Actualii parlamentari s-au remarcat şi prin traseism. La acest capitol, deputatul Cezar Cioată este campion. El a migrat de nu mai puţin de patru ori, oscilând între PPDD şi PC. De altfel, PPDD este perdantul acestui Legislativ, care a rămas fără 23 de parlamentari.
Cu o majoritate confortabilă, USL nu a reuşit să adopte obiectivele prioritare: revizuirea Constituţiei şi regionalizarea. În schimb, s-a remarcat prin absenteism şi dezbaterea unor acte normative fără nicio miză pentru români, cum ar fi Legea primarilor sau obligarea autorităţilor locale să planteze câte un copac pentru fiecare nou-născut.