Ultimul sondaj înainte de alegerile europarlamentare. PSD pierde teren față de PNL și se apropie de pragul de 20%

Data publicării:
Sondaj-IMAS-PARTIDE-europarlamentare
Foto: EuropaFM

PNL a crescut până la 28,5% din opțiunile de vot, iar PSD este cotat doar cu 21,1%, în timp ce Alianța 2020 USR-PLUS s-ar situa la 19,6% în intenția de vot, potrivit sondajului IMAS realizat pentru Europa FM realizat înaintea alegerilor europarlamentare de duminică.

Sondajul IMAS arată că PSD și-a continuat trendul descendent în preferințele alegătorilor, ajungând la 21,1%, față de 21,7% cât era cotat în aprilie și 21,5% în martie.

În schimb, PNL a crescut până la 28,5%, iar Alianța 2020 USR-PLUS este și ea în creștere, înregistrând o creștere de trei procente față de luna aprilie și ajungând la 19,6%.

Următoarele partide din clasament sunt Pro România, partidul condus de Victor Ponta (9,9%), aproape la egalitate cu ALDE, condus de Călin Popescu-Tăriceanu, (9,8%), PMP (6,2%) și UDMR (3,8).

În ceea ce privește opțiunile de vot pentru alegerile prezidențiale, dacă acestea ar avea loc duminică, Klaus Iohhanis ar fi primul clasat, cu 43,5%, într-o ușoară creștere comparativ cu luna aprilie, fiind urmat de Călin Popescu Tăriceanu (19,8%) și Dacian Cioloș (13%). Liviu Dragnea coboară în opțiunile de vot cu 1,7% față de luna aprilie, având acum doar 7,0% din mențiunile valide de vot.

Sondaj-IMAS-CANDIDATI-mai
Foto: EuropaFM

Sondajul IMAS, realizat la comanda Europa FM, a fost facut între 2 și 20 mai, prin telefon. Au raspuns 1.010 persoane cu vârsta de peste 18 ani. Eroarea sondajului este de +/- 3,1%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un avion misterios s-a întors pe Pământ după 434 de zile pe orbită, iar americanii nu au...
Digi FM
Câți bani l-au costat pe Dan Șucu divorțul de Camelia. Actuala lui soție a rupt tăcerea după aproape 20 de...
Pro FM
Selena Gomez l-a lăsat pe logodnicul ei să o machieze, iar imaginile sunt virale acum: „Îmi place, e prea...
Film Now
Cel mai râvnit proiect cinematografic al momentului. Leonardo DiCaprio și Adrien Brody vor să joace în noul...
Adevarul
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi...
Newsweek
Pensiile militare, recalculate după o nouă formulă. Ce s-a decis cu 4.900.000 pensii contributive?
Digi FM
O familie unită. Victoria Beckham, susținută și aplaudată de copii și de soț, la prezentarea noii sale...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Ce crede Jennifer Garner despre împăcarea cu Ben Affleck. Actorul a înșelat-o cu bona copiilor: „Îi e frică...
UTV
Imagini din noul apartament al lui Selly și al Smarandei. De ce au investit în renovări, dar stau tot în...