UDMR-istul Novak, acuzat de discriminare, păstrează cota de 40% români în sport: Nu putem avea echipe formate doar din jucători străini

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - SAPTAMANA EUROPEANA A SPORTULUI - 23 SEP 2022
Eduard Novak, ministrul Sportului, a intrat în conflict cu președintele CNCD, Csaba Astalosz Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a răspuns joi, acuzațiilor aduse de președintele CNCD, Csaba Asztalos, la Interviurile Digi24.ro, conform căruia este discriminatoriu ca echipele sportive să fie obligate să aibă minimum 40% jucători români. Novak a explicat că ordinul său privind obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români în competiţiile naţionale nu încalcă normele europene şi în consecinţă nu este o măsură discriminatorie.

„Vrem să fim patrioți, putem să găsim alte soluții pentru a sprijini sportul. Sunt state, de exeplu Ungaria, care plătesc suplimente pentru cluburile sportive la care joacă mai mulți sportivi maghiari”, a adăugat el. „Vorbim de discriminarea jucătorilor din UE. Față de jucători din țări terțe, acolo ai o mai mare libertate”, a declarat Csaba Asztalos, miercuri, la Digi24.ro.

Întrebat dacă a discutat cu ministrul Sporturilor, Eduard Novak, despre acest subiect, șeful CNCD a spus: „Mă așteptam să existe o consultare înainte să se anunțe. Nu a fost”. 

"Am trăit cu toţii emoţiile momentelor de glorie din gimnastică, handbal, fotbal, canotaj şi alte sporturi cu echipe de aur, o tradiţie pe care vrem să o transmitem mai departe către generaţiile viitoare. Pentru asta avem nevoie în primul rând de un cadru adecvat, aşa cum este şi Ordinul 500/2022 privind ponderea de minimum 40% jucători români pe teren, în timpul competiţiilor oficiale. Este o iniţiativă intens dezbătută în ultimul timp, dar care poate reprezenta o gură de aer pentru sport. În plus, contrar unor opinii din spaţiul public, ordinul 500/2022 nu aduce atingere normelor europene, nu încalcă libera circulaţie prevăzută la art. 45 TFUE şi prin urmare nu este una discriminatorie! Putem vedea şi exemple din Franţa, Italia şi alte ţări care au aplicat măsuri similare, iar acolo nu a spus nimeni că e discriminare. Cred că tocmai în baza valorilor europene putem avea echipe solide, în care să le facem loc şi celor care poate că vor fi legendele zilei de mâine", a notat Novak pe pagina personală de Facebook.

"Cred într-un sistem în care să promovăm mai mult sportivii români şi să creştem baza de selecţie pentru înalta performanţă. Poate că pe pereţii din camerele lor tinerii noştri sportivi au idoli precum Hagi, Popescu, Neagu, Huţupan, Pîrv, Mureşan sau altă legendă a României, dar pentru a călca pe urmele lor ei au nevoie de spaţiu de afirmare în echipele în care evoluează", a adăugat el.

Ministrul susţine că ponderea de 40% a sportivilor români într-o echipă este una de "bun-simţ" pentru că nu se pot alcătui formaţii numai din străini.

"Vedem că în gimnastică, atletism, canotaj şi alte discipline se pot obţine rezultate mari şi cu sportivi români. Chiar şi în handbal sau fotbal unele echipe deja respectau proporţia de 40% jucători autohtoni pe teren, înainte ca ordinul să intre în vigoare. Iar 40% reprezintă un nivel de bun-simţ, pentru că nu putem avea echipe formate doar din jucători străini dacă vrem să creştem sportul, naţionalele de seniori şi să avem un proiect pe termen lung. Este momentul să ne asumăm ce ne dorim de fapt. Este importantă şi destinaţia, acele trofee sau titluri pe care vrem să le câştigăm, dar şi drumul până acolo. Dacă reuşim să avem victorii, iar pe traseu să dezvoltăm sportul de masă şi o societate mai sănătoasă, atunci acele victorii sunt cu atât mai mari", a mai scris Novak pe site-ul de socializare citat.

La 7 iulie 2022, Ministerul Sportului a anunţat că începând cu sezonul 2022-2023 impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă. Ulterior, ministrul Sportului, Eduard Novak, a mărit sancţiunile pentru cluburile care folosesc un procent mai mare de 60% de sportivi străini de la 3.000 la 30.000 de lei pe meci. Mai multe federaţii naţionale printre care FR de Fotbal şi FR de Handbal contestă ordinul de ministru, susţinând că acesta încalcă principiul liberei circulaţii a forţei de muncă, aşa cum este prevăzut în Tratatul Uniunii Europene.

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri