Traian Băsescu: România trebuie să dea o şansă Marii Britanii să rămână în UE

Data publicării:
traian basescu fb

 

„David Cameron a greșit fatal convocând un referendum pe care nu a putut să-l câștige. Rezultatul a fost pe măsura erorii politice: o națiune puternic divizată, o ţară în curs de a se face țăndări prin plecarea Scoției şi a Irlandei de Nord de sub sceptrul Majestății Sale şi, poate cel mai grav efect, revenirea la statutul de „Insulă Izolată” în raport cu Bătrânul Continent şi cu SUA. Pe fondul acestui dezastru, David Cameron a rămas totuși lucid, declarând că va mai rămâne trei luni în fruntea guvernului, timp în care nu va activa articolul 50 din Tratatul Uniunii Europene, dând astfel șanse unei reveniri”, comentează Traian Băsescu.

Fostul preşedinte, care înaintea referendumului se declara convins că premierul britanic şi-a făcut corect calculul politic şi nu va pierde, îi critică pe liderii Uniunii Europene. Spune că reacţia acestora la rezultatul referendumului din Marea Britanie este o dovadă de „ţâfnă”.

„Pe Continent însă, politicieni fără viziune, mânați de un egoism prostesc şi de un orgoliu specific mediocrității, cer la unison „Brexit acum”, fără întârziere, fără menajamente, fără concesii.
De fapt, incapabili să realizeze efectele părăsirii UE de către Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, își satisfac doar bucuria că în jurul mesei Consiliului European nu va mai fi un Cameron care să strige la fiecare summit: „prea multă birocrație la Bruxelles, prea multe reguli care ne blochează, prea mulți funcționari, prea mari cheltuielile Comisiei Europene, prea puţină democrație în adoptarea deciziilor, Uniunea trebuie reformată şi simplificată, trebuie adoptate măsuri severe împotriva Federaţiei Ruse”, strigăte la care adesea i-am fost sau mi-a fost partener”, spune Traian Băsescu în comentariu său.

Iar poziţia Bruxelles-ului este o nouă eroare de analiză. Fostul şef al statului dă şi o serie de argumente pentru această afirmaţia. Una dintre ele este legată de limba principală de comunicare a Uniunii Europene, engleza, care riscă să dispară şi în locul ei să vină... germană.

„Ce se fac a nu înțelege „Ţâfnoşii” de la Bruxelles este că a forța Brexitul este, în primul rând, o încălcare a Tratatului Uniunii Europene. Ei cred însă că așa dau un semnal puternic şi altor posibili rebeli. Ce eroare de analiză...
1. Numai Parlamentul şi Guvernul de la Londra vor stabili când şi dacă vor activa articolul 50.
2. Plecarea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord este în egală măsura o pierdere şi pentru cei aproape 450 milioane de cetățeni care ar rămâne în UE, nu numai pentru cei 68 milioane de britanici care ar părăsi UE.
3. Cu ce vor substitui „Țâfnoșii” capacitățile militare, resursele financiare ale City-ului londonez, tradiţiile democratice, cercetarea, educația, cultura, limba vorbită, pe care britanicii le oferă ca şi contribuție la Uniunea Europeană? Vă imaginaţi o Uniune Europeană în care limba principală este limba germană şi nu limba engleză?
4. Cu ce drept „Țâfnoșii” refuză să mai dea o șansa celor peste 500 de milioane de europeni să fie împreună?
5. Cu ce drept „Țâfnoșii” apasă indirect pe pedala creării condițiilor separării Scoției şi Irlandei de Nord de Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord ? Cui convine slăbirea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord?”, se întreabă Traian Băsescu.

Comentariu nu se încheie înainte ca fostul preşedinte să dea sfaturi privind poziţia pe care România ar trebui să o adopte în acest moment. Iar aceasta trebuie să fie una care să ofere Marii Britanii posibilitatea să rămână în UE.

„Este în interesul României ca Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord să rămână în Uniunea Europeană, iar la Consiliul European de mâine poziția noastră trebuie să fie una a echilibrului prin care se mai dă o șansă Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord să rămână în Uniune.
Uniunea Europeană are obligația să-i dea o șansă lui David Cameron să repare ce a stricat, în cele trei luni de răgaz pe care le-a cerut.
Oare n-ar fi mai bine ca Francois Hollande, Angela Merkel, Jean-Claude Juncker şi Martin Schulz să plece în vacanță împreună cu toți funcționarii germani de la Bruxelles? S-ar putea ca, la întoarcerea din concediu, să găsească o Europă mai bună, care nu-şi pune ca emblemă „Ţâfna Prostului”.
PS 1 - Această postare nu îl apără pe David Cameron pentru eroarea politică gravă, ci este o pledoarie ca România să-şi apere interesele.
PS 2 - Oare, între timp, s-a găsit un supus care să îi dea Majestăţii Sale măcar trei motive pentru ca Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord să rămână în Uniunea Europeană?”, îşi încheie comentariul de pe Facebook Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri