Traian Băsescu neagă orice implicare în dosarul „Bercea Mondial-Mircea Băsescu”

Data publicării:
traian basescu declaratie despre bercea mondial - presidency

Comunicatul Administrației Prezidențiale:

„- Întrebarea 1: "Dacă președintele României, domnul Traian Băsescu, a discutat vreodată cu fratele dumnealui, domnul Mircea Băsescu, despre dosarul domnului Sandu Anghel."

Președintele României, domnul Traian Băsescu: "Nu am discutat niciodată cu fratele meu, Mircea Băsescu, despre dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Vă asigur, așa cum am mai spus, că nu există niciun polițist, procuror sau judecător care să poată afirma că a primit vreo intervenție de la mine sau din partea mea, prin intermediari, pe acest dosar sau pe orice alt dosar." 

- Întrebarea 2: "De ce președintele României, domnul Traian Băsescu, nu a denunțat, la instituțiile abilitate, șantajul la care făcea referire fratele dumnealui, domnul Mircea Băsescu."

Președintele României, domnul Traian Băsescu: "Anul trecut fratele meu mi-a spus că este șantajat. I-am cerut atunci să meargă imediat să informeze instituțiile statului. Ceea ce a și făcut. Eu nu puteam să merg să fac un denunț de șantaj în numele lui, dar, repet, i-am cerut să meargă imediat să informeze instituțiile statului."

- Întrebarea 3: "De ce președintele României, domnul Traian Băsescu, nu l-a împiedicat pe fratele dumnealui, domnul Mircea Băsescu, să intre în anturajul la care făcea referire în declarația de presă pe care a susținut-o în data de 19 iunie 2014 la Palatul Cotroceni?"

Președintele României, domnul Traian Băsescu: "Am aflat din presă că fratele meu, Mircea Băsescu, a botezat o nepoată a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Ce mai era să fac după botez? Este major. Dacă știam dinainte, i-aș fi spus să nu intre în acest anturaj."

- Întrebarea 4: "Ce s-a întâmplat cu salba despre care vorbește presa pe care soția domnului președinte, doamna Maria Băsescu, a primit de la domnul Sandu Anghel, din partea Regelui Cioabă, la Festivalul romilor de la Costești (județul Vâlcea) din anul 2009."

Președintele României, domnul Traian Băsescu: "Nu am păstrat acel obiect, care este, de fapt, o monedă de aur, nu salbă. Ea a fost predată statului, în conformitate cu legislația în vigoare, și se află în patrimoniul Administrației Prezidențiale, deci al statului român. De altfel, așa cum cere legea, acel obiect a fost declarat, la vreme respectivă, în Lista bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acțiuni de protocol în anul 2009, tabelul care este disponibil de atunci pe pagina de internet a Administrației Prezidențiale."

- Întrebarea 5: "Cum răspunde președintele României, domnul Traian Băsescu, zvonurilor din presă potrivit cărora fratele dumnealui ar spune, într-una dintre înregistrări, că i-a dat bani pentru a interveni în favoarea reducerii pedepsei domnului Sandu Anghel."

Președintele României, domnul Traian Băsescu: "Nu cred că fratele meu ar putea să facă o astfel de afirmație pentru că nu este adevărat. Nu am primit niciun ban și niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, nici pentru vreo intervenție de reducere a pedepsei în instanță și nici pentru vreo grațiere. Întocmai cum nu am primit niciodată niciun ban și niciun bun de la nimeni pentru a interveni în vreun fel în dosare sau pentru vreo grațiere."”.


La sfârşitul lunii trecute, Mircea Băsescu reclama familia lui Bercea Mondial că ar fi încercat să-l şantajeze, sub ameninţarea unor dezvăluiri legate de presupuse fapte de corupţie. Procurorii l-au reţinut atunci pe ginerele lui Sandu Anghel.

Versiunea familiei lui Sandu Anghel a fost însă alta: Mircea Băsescu le-ar fi datorat banii, pe care îi primise ca să îl scape de închisoare pe Bercea Mondial. Scandalul a culminat cu apariţia în presă a unor înregistrări video care îl încriminează pe fratele preşedintelui şi cu arestarea sa preventivă.

Marian Capăţînă este omul care ar fi intermediat mita de 600.000 de euro pe care membrii familiei lui Bercea Mondial ar fi dat-o fratelui preşedintelui României. Potrivit anchetatorilor, 350.000 de euro din cei 600.000 care ar fi trebuit să ajungă ca mită la judecători au intrat în buzunarul lui Marian Căpăţînă.

Familia lui Sandu Anghel ameninţă cu publicarea unor noi înregistrări. Materialele l-ar putea compromite şi mai mult pe fratele preşedintelui, dar şi persoane din sistemul judiciar, spune avocatul lui Bercea Mondial, Pavel Abraham, într-o declaraţie pentru Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri