Traian Băsescu, îndemn către românii din țările vecine: Declarați-vă, fraților, români și nu vă mai certați!

Data publicării:
basescu harghita 4 12 aug

Pe de altă parte, el a avertizat asociațiile românilor din Valea Timocului să fie solidare și să nu se mai certe între ele. În privința Ucrainei, a salutat învățământul în limba română, dar s-a declarat deranjat de faptul că se face distincție între români și moldoveni.

„Drepturile pentru minorităţi sunt o emblemă a nivelului de democraţie. Pentru mine este clar că şi Serbia şi Ucraina mai au paşi mulţi de făcut pentru a ajunge la a fi definite ca state democratice. Încă nu se înţelege la nivelul politic, în aceste ţări, că avantajul de a avea minoritatea recunoscută a altui stat pe teritoriul tău este uriaş. Ei nu realizează încă acest tip de avantaje care consolidează relaţia bilaterală şi fac din ţara mamă un partener al acelui stat în orice fel de condiţii, nu numai când e vorba de minorităţi", a afirmat şeful statului, la Universitatea de vară de la Izvoru Mureşului.

Traian Băsescu a precizat că preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, şi-a ţinut promisiunea în a fi adoptată o legislaţie care să permită învăţământul în limba maternă, însă problema ţine în prezent de aplicarea legii. Preşedintele a precizat că eforturile diplomaţiei româneşti se vor concentra asupra implementării legislaţiei existente în Ucraina, care ar fi similară cu aceea din România. Pe de altă parte, el a avertizat că a învăța exclusiv limba maternă este un risc asumat, pentru că absolventului îi va fi greu să-și găsească un loc de muncă, dacă nu știe și limba țării în care locuiește. Constatarea este valabilă și pentru românii din Ucraina, dar și pentru minoritatea maghiară din România, a precizat președintele. „România nu este numai Covasna și Harghita, atenție la nuanțe și la pragmatism!”, a îndemnat Traian Băsescu.

El a dat exemplul SUA, unde copiii învață în universități în limba engleză, dar se fac școli de duminică pe lângă biserici.

În privința Ucrainei, a mai spus președintele, „pe noi ne deranjează faptul că (...) se încearcă această împărţire a românilor în moldoveni şi români”.

Îndemn: Declarați-vă, fraților, români și nu vă mai certați

Șeful statului a făcut un apel către toţi cei aflaţi în afara graniţelor să se declare români cu ocazia recensămintelor care vor fi organizate în perioada următoare. „Urmează recensăminte în diverse state din jurul frontierelor României. Declaraţi-vă, fraţilor, români, nu moldoveni, nu vlahi sârbi sau mai ştiu eu ce alte identităţi s-au construit în timpul regimurilor comuniste şi astăzi ne vine greu să spunem că mai suntem români. România tratează cu respectul cuvenit şi cu toată atenţia orice minoritate, fie că vorbim de vlahi, fie că vorbim de armâni, fie că vorbim de moldoveni care se recunosc a fi români. Deci, sprijinul României va veni pentru aceia care se recunosc a fi români", a atras atenția şeful statului.

Totodată, preşedintele Traian Băsescu a cerut asociaţiilor românilor din afara graniţelor să fie unite, să nu se mai certe și să nu se mai denigreze reciproc, afirmând că românii trebuie să înveţe „solidaritatea şi corectitudinea”. El a precizat că această situație a întâlnit-o nu numai la comunitățile de români din vecinătatea țării, dar și în SUA și alte țări. „Sunt comunități mari, care sunt fragmentate în asociații, una ridică o problemă, alta ridică o altă problemă și pe cât posibil împotriva alteia, se acuză reciproc, se acuză că sunt infiltrați oameni din serviciile țărilor în care trăiesc”, a exemplificat șeful statului.

Politicile de asmilare au dat rezultate

„Politicile de asimilare au dat rezultate, iar problema pe care trebuie să ne-o punem acum este cum să contrabalansăm aceste politici de asimiliare. Au fost 50 de ani de comunism în care nu am putut face nimic, pentru că asimilarea a fost tolerată şi de statul român. Azi, România e democratică şi avem nevoie de solidaritatea românilor din afara graniţelor, de solidaritate între ei. Câte asociaţii se ceartă şi se denigrează între ele în Valea Timocului, Ucraina şi chiar Ungaria? (...) Românii trebuie să înveţe solidaritatea şi corectitudinea între ei. Comunităţile sunt fragmentate în asociaţii şi nu sunt luate în seama de guverne. Noi, pe de altă parte, nu putem finanţa activităţi acolo unde nu există solidaritate. Primul apel la asociaţiile de vlahi din Valea Timocului este la solidaritate", a afirmat şeful statului.

De asemenea, Traian Băsescu a afirmat că relaţia României cu Serbia ar fi mult mai consistentă „dacă ar trata mai deschis problema românilor din Valea Timocului”.

Pe de altă parte, Băsescu a afirmat că România trebuie să facă mai mult, să dea mai multe burse, să organizeze mai multe tabere pentru copii români din afara graniţelor şi să aloce mai mulţi bani comunităţilor de români, dar cere ca asociaţiile care îi reprezintă să nu se mai certe între ele. 

„Noi ne asumăm să facem mai mult, iar dumneavoastră solidaritatea asociaţiilor”, a propus Traian Băsescu, menționând că România a arătat că poate susține programe de „recuperare a românismului” în țări unde s-a putut face acest lucru și a exemplificat cu Moldova și Ucraina. „Unde solidaritatea între români nu există, statul român riscă să se compromită”, a mai spus președintele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...