Traian Băsescu: Care e actul pe care-l contestă Tudorel Toader? Iohannis a făcut un anunţ public

Data publicării:
basescu profil fb

Senatorul Traian Băsescu, preşedinte PMP, consideră că decizia şefului statului privind menţinerea în funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, are "argumente politice şi de interes naţional" legate, printre altele, şi de faptul că România se află în continuare sub MCV.

"A dat argumente legate de raportul lui Tudorel Toader. Argumentele sunt cu totul altele. Menţinerea pe funcţie are argumente politice şi de interes naţional, nicidecum raportul, mai mult sau mai puţin credibil, al lui Tudorel Toader", a declarat Traian Băsescu.

Fiind întrebat faţă de cine sau de ce sunt "argumentele politice" pe care le-a menţionat, liderul PMP a spus: "Politică internaţională".

"În momentul de faţă, imaginea reală din toate cancelariile, şi a confirmat-o şi preşedintele Macron (preşedintele Franţei, Manuel Macron - n.r.) - prin menţionarea preşedintelui Iohannis că ţine ţara în mână şi nu o lasă pe mâna corupţilor. (...) Deci, să vă dau explicaţia încă o dată de ce nu putea să o schimbe, pentru că în momentul de faţă, în toate cancelariile occidentale doamna Kovesi este imaginea luptei anticorupţie. Corect sau incorect, asta e imaginea", a afirmat Băsescu, la B1 Tv.

Întrebat dacă într-o ţară ca România, membră UE şi suverană, e treaba altor cancelarii cine este şef la o instanţă judiciară, preşedintele PMP a răspuns: " Atât timp cât avem MCV, răspunsul este da".

"MCV este un sistem de control în parteneriat asupra a ceea se întâmplă în justiţia din România, control naţional şi control de la Bruxelles", a completat Băsescu.

Despre varianta ca prin decizia luată Iohannis să fi făcut şi un "calcul politic" legat de alegerile prezidenţiale de anul viitor, liderul PMP a spus: "Este şi ăsta un element, un calcul politic intern, dar eu vreau să înţelegem foarte bine, eu nu-l condamn pe preşedintele Iohannis pentru decizia luată, pentru că la lobby-ul pe care-l are doamna Kovesi, dacă o schimba, eticheta pe România era: corupţii au învins, preşedintele, alături de corupţi, o destituie pe marea luptătoare anticorupţie".

Liderul PMP a oferit şi un comentariu despre anunţul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind atacarea la CCR a deciziei preşedintelui în cazul lui Kovesi.

"Care e actul pe care-l contestă, hârtia scrisă? Iohannis nu a emis nicio hârtie scrisă, pur şi simplu a făcut un anunţ public. (...) Preşedintele i-a spus 'nu', şi încă a fost drăguţ, pentru că putea să nu se pronunţe tot mandatul, nu are un termen în care să se pronunţe, putea să se pronunţe la următorul mandat", a mai declarat Băsescu.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...