Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem Patriot. Ucrainenii luptă și pentru noi

Data actualizării: Data publicării:
Traian Băsescu, fostul președinte al României.
Traian Băsescu, fostul președinte al României. Foto: Inquam Photos

Fostul președinte Traian Băsescu spune că România trebuie să dea Ucrainei o baterie Patriot, pentru că participă astfel la efortul de a opri armatele Kremlinului. În plus, a spus Băsescu la Digi24, România va primi la schimb un alt sistem Patriot din banii cu care SUA ajută Ucraina.

CSAT ar trebui să judece prioritățile, și anume opțiunea între a participa la efortul de a-i opri pe ruși sau de a nu participa. Cred că ar fi o mare greșeală a României, cu atât mai mult cu cât orice victorie a rușilor înseamnă un risc în plus pentru securitatea națională a României – și nu numai a României. Deocamdată, ucrainenii luptă și pentru noi, nu numai pentru ei”, a spus Băsescu la emisiunea „Briefing”.

El a explicat că România nu trebuie să se dispenseze de singurul sistem Patriot operațional, ci poate da Ucrainei unul dintre cele sisteme aflate în curs de operaționalizare, în condițiile în care ucrainenii au devenit specializați în a operaționaliza astfel de sisteme de armament.

El a criticat o declarație a președintlui Klaus Iohannis, care a spus că trebuie să vedem ce primește România în schimb, dacă donează un sistem Patriot Ucrainei.

România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei. Ce e aia să discuți public, să vedem ce o să primim în schimb? E o prostie fără margini. Ia decizia dacă trimiți acest sistem Patriot în Ucraina sau nu și în rest negociază tăcut, fără să te dai în stambă.

În Ucraina mor oameni... vrea să vadă ce primește? S-a dus să primească NATO și a primit Patriot pentru Ucraina”, a spus Băsescu.

El crede totuși că cele două chestiuni nu sunt legate una de alta.

Iohannis a ținut să facă o vizită în SUA, după ce a fost Ciolacu și nu l-a primit nimeni pe acolo. În ambițiile lui, a zis: mă duc eu, să mă primească președintele. Până la urmă, diplomația românească a reușit să aranjeze această vizită nedorită de americani, dar acceptată datorită insistențelor, ocazie cu care Iohannis și-a spus: ce-ar fi să întreb eu de funcția de secretar general NATO? Și n-a primit niciun răspuns.

Nu e vorba de schimb, pur și simplu e o nevoie și dacă Iohannis tot s-a dus neîntrebat în gura lupului, lupul i-a spus: ia scoate tu un sistem Patriot și trimite-l în Ucraina”, a spus Băsescu.

Fostul președinte spune că ar fi o greșeală ca România să nu dea curs acestei solicitări, pentru că „în Ucraina mor oameni, mor copii, mor bătrâni, iar România să stea cu ele neutilizate ar fi o eroare și politică, și militară”.

Nu spune nimeni că dăm gratuit acest sistem Patriot. Îl dăm pe bani, adică din suma cu care SUA ajută Ucraina se vor extrage banii pentru o nouă comandă pentru România”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri