Tel Drum: contracte de 64 milioane de euro în doar trei ani

Andreea Nicolae Data actualizării: Data publicării:
Craiova_gds.ro_Bogdan Grosu

De la 1 ianuarie 2014 până în prezent, firma Tel Drum SA, despre care se spune că ar fi controlată, prin interpuși, de președintele PSD, Liviu Dragnea, și-a adjudecat 24 de contracte, în valoare totală de 288,16 milioane lei. Adică, aproximativ 64 milioane de euro. De la furnizare de nisip și închiriere de buldozer la deszăpeziri și reabilitări de drumuri și rețele de apă și de canalizare. Contractele au fost câștigate atât prin licitații deschise cu un singur ofertant, cât și prin negociere directă, cerere de ofertă și cumpărare directă. Iar în unele cazuri lucrările par a fi fost făcute de mântuială.

Craiova_gds.ro_Bogdan Grosu
Strada Râului din Craiova, după ce Tel Drum a terminat lucrările. Sursă foto: gds.ro / Bogdan Grosu

Jumătate din contractele Tel Drum din ultimii trei ani au venit de la instituții din județul Teleorman: Primăria Alexandria (șapte contracte), Administrația Domeniului Public Alexandria, Primăria Comunei Ștorobăneasa, Primăria Comunei Piatra, Primăria Turnu Măgurele și Primăria Comunei Bujoreni. În afara județului controlat până odinioară de Liviu Dragnea din postura de președinte al Consiliului Județean, contractele au venit de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Primăria condusă de Lia Olguța Vasilescu, Consiliul Județean condus de Adrian Țuțuianu, etc.

Înființată în 1998 de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Teleorman, Tel Drum SA a fost privatizată în 2001, pe când CJ Teleorman era condus de Liviu Dragnea. În prezent, societatea are patronat anonim, iar capitalul social este divizat în circa 955.000 de acțiuni la purtător.

Liviu Dragnea a negat constant că ar avea vreo legătură cu Tel Drum SA. „Nu am. Singura mea legătură e că de 11 ani se tot vorbește asta. M-am plictisit, este mult prea mult. Se tot repetă genul ăsta de afirmații mincinoase și care sunt prostii”, declara Dragnea, în ianuarie 2015. Câteva luni mai târziu, în octombrie 2015, era contrazis însă, la un post de televiziune, chiar de Teodor Nițulescu, fost prefect și președinte al PSD Teleorman: „Fără doar și poate (e a lui - n.r.). Mie, în 2002, mi-a propus să facem jumi-juma, să am 40% din Tel Drum și el 60%. Eu atunci aveam o firmă de construcții. Am refuzat”. Anterior, în 2014, legătura dintre Tel Drum și Dragnea a fost invocată de fostul primar Marian Vanghelie, după ce conducerea PSD a decis excluderea sa din partid: „Dragnea dă anumite fonduri europene și apoi câștigă Tel Drum. Dacă dispare Dragnea, dispare Tel Drum”.

Adică, oarecum similar cu ce spune acum un alt „exclus”, europarlamentarul Cătălin Ivan: „Dragnea este atât de convingător pentru că argumentul lui este Shhaideh (ministrul Dezvoltării, care gestionează cele 30 de miliarde de lei ale Programului Național de Dezvoltare Locală - n.r.)”.

Poate tocmai de aceea, succesul Tel Drum a luat amploare din 2012 încoace, adică de la preluarea guvernării de către PSD. O centralizare realizată de Hotnews la finalul anului 2014 arăta că, în intervalul 2012-2014, Tel Drum a câștigat peste 105 milioane de euro de pe urma contractelor încheiate cu autorități centrale și administrații locale.

Banii să fie dați. Pe ce și cum contează mai puțin

Că atribuirea contractelor are o substanțială componentă politică se poate deduce și din modul în care sunt executate lucrările, autoritățile contractante părând mai interesate să bifeze că au dat banii decât să verifice și pe ce s-au dus aceștia.

Un exemplu în acest sens: strada Râului din Craiova. Pentru reabilitarea și modernizarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare pe această stradă, Primăria Craiova a atribuit Tel Drum SA, în decembrie 2014, un contract de 1,31 milioane lei fără TVA. O primă remarcă ar fi că atribuirea contractului de reabilitare a rețelei de apă și canalizare s-a produs la circa opt luni după ce instituția condusă, la acea vreme, de Lia Olguța Vasilescu, actualul ministru al Muncii, anunța că au început lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere. Lucrări de reabilitare rutieră care, atenție, fuseseră încredințate tot Tel Drum SA, în noiembrie 2013, printr-un contract în valoare de 39,89 milioane lei fără TVA.

A doua remarcă privește modul în care au fost realizate lucrările de către Tel Drum SA. În septembrie 2016, apare o avarie la rețeaua de canalizare de pe strada Râului, aceasta este remediată fără refacerea stratului de asfalt. Trei luni mai târziu, începe să se crape asfaltul din jurul gurilor de canalizare, iar Compania de Apă Oltenia se apără arătând că nu poate interveni pe strada Râului atâta timp cât lucrarea este în garanție și că remedierile trebuie făcute de Tel Drum SA.

Pe parcurs, au ieșit la iveală și alte detalii interesante ale afacerii Tel Drum în Craiova: lucrările de reabilitare rutieră au fost executate, parțial, fără autorizație de construire, iar Primăria condusă de Vasilescu s-a grăbit să recepționeze lucrările, deși Inspectoratul de Stat în Construcții recomanda respingerea recepției și efectuarea unei expertize tehnice. În cele din urmă, povestea a ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

Contractele adjudecate de Tel Drum în intervalul 1 ianuarie - prezent

1. Administrația Domeniului Public Alexandria, județul Teleorman

- Descriere contract: Achiziție nisip sortat 0-4 mm

- Data atribuirii contractului: 16.01.2017

- Procedură: cumpărare directă

- Valoarea contractului: 3.845,92 lei

2. Primăria Municipiului Alexandria, județul Teleorman

- Descriere contract: Închiriere buldozer pe șenile de 81-180 CP cu operator

- Data atribuirii contractului: 13.09.2016

- Procedură: cumpărare directă

- Valoarea contractului: 12.208 lei

3. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA

- Anunț de atribuire: 172414/28.09.2016

- Descriere contract: Întreținere curentă pe timp de iarnă 2016-2020 - Lot 3 SDN Alexandria

- Data atribuirii contractului: 09.09.2016

- Procedură: licitație deschisă

- Număr oferte primite: 1

- Valoarea contractului: 34.998.136,35 lei fără TVA

4. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA

- Anunț de atribuire: 172247/17.09.2016

- Descriere contract: Mixtură asfaltică tip BAR 16 pentru Lot 4 - SDN Alexandria din cadrul DRDP București

- Data atribuirii contractului: 30.08.2016

- Procedură: licitație deschisă

- Număr oferte primite: 1

- Valoarea contractului: 98.700 lei fără TVA

5. Primăria Comunei Ștorobăneasa, județul Teleorman

- Anunț de atribuire: 200680/09.08.2016

- Descriere contract: Sursă și gospodărire de apă pentru sistem centralizat de alimentare cu apă

- Data atribuirii contractului: 03.08.2016

- Procedură: cerere de ofertă

- Număr oferte primite: 13

- Valoarea contractului: 1.434.735,53 lei fără TVA

6. Primăria Municipiului Alexandria, județul Teleorman

- Descriere contract: Modernizare DJ 601 C, Gălăteni (DJ 506) – Perii Broșteni (DJ 504), km 7+364 – 17+363 (9.999 km)

- Data atribuirii contractului: 02.06.2016

- Procedură: licitație electronică

- Număr participanți: 4

- Valoarea contractului: 17.630.000 lei fără TVA

7. Consiliul Local Comuna Piatra, județul Teleorman

- Anunț de atribuire: 199229/01.06.2016

- Descriere contract: Lucrări de modernizare a infrastructurii de acces către exploatațiile agricole din Comuna Piatra, județul Teleorman. Se vor moderniza următoarele drumuri de exploatare agricolă: DE92 cu o lungime de 185 ml, DE841 cu o lungime de 1248 ml, DE520 cu o lungime de 462 ml, DE523 cu o lungime de 498 ml, DE365 cu o lungime de 1801 ml, DE339 cu o lungime de 675 ml, DE212 cu o lungime de 1387 ml, DE644 cu o lungime de 561 ml, DE646 cu o lungime de 1905 ml.

- Data atribuirii contractului: 05.05.2016

- Procedură: cerere de ofertă

- Număr oferte primite: 3

- Valoarea contractului: 3.897.746,69 lei fără TVA

8. Primăria Turnu Măgurele, județul Teleorman

- Anunț de atribuire: 198821/18.05.2016

- Descriere contract: Lucrări de modernizare a străzii Progresului, tronson cuprins între strada Libertății și strada Mihai Viteazu din municipiul Turnu Măgurele. Se vor executa lucrări de reabilitare și modernizare astfel încât să fie refăcută partea carosabilă, spațiile verzi și trotuarele

- Data atribuirii contractului: 29.04.2016

- Procedură: cerere de ofertă

- Număr oferte primite: 4

- Valoarea contractului: 495.327,7 lei fără TVA

9. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA

- Anunț de atribuire: 168866/07.05.2016

- Descriere contract: Întreținere curentă pe timp de vară 2015-2017 - SDN Alexandria

- Data atribuirii contractului: 12.04.2016

- Procedură: licitație deschisă

- Număr oferte primite: 1

- Valoarea contractului: 16.358.067,59 lei fără TVA

10. Primăria Municipiului Alexandria, județul Teleorman

- Descriere contract: Reabilitare și modernizare DJ679 B, Scrioaștea (DN 65A) – Stejaru – lim. Jud.Olt km.0+000-13+500 (13,500 km)

- Data atribuirii contractului: 31.03.2016

- Procedură: licitație electronică

- Număr participanți: 5

- Valoarea contractului: 17.510.000 lei fără TVA

11. Primăria Municipiului Alexandria, județul Teleorman

- Anunț de atribuire: 197471/29.03.2016

- Descriere contract: Reabilitare trotuare și intrări în curți strada Frații Golești, Municipiul Alexandria, judetul Teleorman. Constă în lucrări de reabilitare a trotuarelor și a acceselor la proprietăți, pe Strada Frații Golești, pentru lungimea de 1308 m având o suprafață de 3395 mp și un număr de 150 intrări în curți cu o suprafață de 2823 mp

- Data atribuirii contractului: 25.03.2016

- Procedură: cerere de ofertă

- Număr oferte primite: 4

- Valoarea contractului: 653.164,08 lei fără TVA

12. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA

- Anunț de atribuire: 165100/21.12.2015

- Descriere contract: Mixtură asfaltică tip BAR 16 pentru SDN Alexandria

- Data atribuirii contractului: 24.11.2015

- Procedură: negociere fără anunț de participare

- Valoarea contractului: 97.200 lei fără TVA

13. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA

- Anunț de atribuire: 164583/09.12.2015

- Descriere contract: Nisip pentru campania de iarnă 2015-2016 pentru Lotul 3 - SDN Alexandria

- Data atribuirii contractului: 10.11.2015

- Procedură: negociere fără anunț de participare

- Valoarea contractului: 50.625 lei fără TVA

14. Primăria Comunei Bujoreni, județul Teleorman

- Anunț de atribuire: 192444/24.09.2015

- Descriere contract: Modernizare DC 111 limită județ Giurgiu – Prunaru (DN6) Km 4+000 – Km 6+000, comuna Bujoreni. Drumul comunal DC111 ce face obiectul investiției se găsește în satul Prunaru, comuna Bujoreni. Lungimea totală a drumului este de 1.080 m.

- Data atribuirii contractului: 24.08.2015

- Procedură: cerere de ofertă

- Număr oferte primite: 1

- Valoarea contractului: 982.222,88 lei fără TVA

15. Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

- Anunț de atribuire: 153071/17.12.2014

- Descriere contract: Nisip pentru campania de iarnă 2014-2015 - Lot 3 SDN Alexandria

- Data atribuirii contractului: 26.11.2014

- Procedură: negociere fără anunț de participare

- Număr oferte primite: 1

- Valoarea contractului: 54.194,46 lei fără TVA

16. Primăria Municipiului Craiova, județul Dolj

- Anunț de atribuire: 184262/15.12.2014

- Descriere contract: Reabilitarea și modernizarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare pe str. Râului, Municipiul Craiova, jud. Dolj.

- Data atribuirii contractului: 17.11.2014

- Procedură: cerere de ofertă

- Număr oferte primite: 5

- Valoarea contractului: 1.310.782,67 lei fără TVA

17. Primăria Municipiului Alexandria, județul Teleorman

- Descriere contract: Modernizare / Reabilitare la unele drumuri județene din județul Teleorman, LOT Nr.1 - DJ 504, limită județ Giurgiu-Cernetu, km 30+000-42+060, L=12,060 km

- Data atribuirii contractului: 23.10.2014

- Procedură: licitație electronică

- Număr participanți: 2

- Valoarea contractului: 25.191.199,89 lei fără TVA

18. Primăria Municipiului Alexandria, județul Teleorman

- Descriere contract: Modernizare / Reabilitare la unele drumuri județene din județul Teleorman, LOT Nr.2 - DJ 504, Alexandria (DE70) – Orbeasca de Sus -Tătărăștii de Sus - limită județ Argeș, km 54+187-110+926, L=56,739 km

- Data atribuirii contractului: 23.10.2014

- Procedură: licitație electronică

- Număr participanți: 1

- Valoarea contractului: 104.571.264,91 lei fără TVA

19. Primăria Municipiului Alexandria, județul Teleorman

- Descriere contract: Reabilitare tronson DJ 506B, Smîrdioasa (DN 51) – Izvoarele (DN 51), km 3+904 – 10+674 , L=6,770 km

- Data atribuirii contractului: 23.10.2014

- Procedură: licitație electronică

- Număr participanți: 2

- Valoarea contractului: 5.165.299,85 lei fără TVA

20. Consiliul Județean Satu Mare

- Anunț de atribuire: 151107/22.10.2014

- Descriere contract: Lucrări pentru punerea în siguranță a podului situat pe traseul DJ 109L, km 11+800, peste Valea Albă, la Călinești Oaș. Datorita stării acestuia, conform expertizei întocmite, se impun lucrări urgente de consolidare și reparare care să redea condițiile de siguranță a circulației

- Data atribuirii contractului: 09.09.2014

- Procedură: negociere fără anunț de participare

- Valoarea contractului: 1.360.672,62 lei fără TVA

21. Consiliul Județean Dâmbovița

- Anunț de atribuire: 151101/21.10.2014

- Descriere contract: Modernizare DJ 714 Glod Sanatoriul Moroeni – Peștera, sector Dichiu – Bolboci - Peștera,Km 21+000 –Km 24+366 – Km 29+900 –Km 34+485

- Data atribuirii contractului: 04.09.2014

- Procedură: licitație deschisă

- Număr de oferte primite: 12

- Valoarea contractului: 8.685.920,63 lei fără TVA

22. Primăria Comunei Movileni, județul Olt

- Anunț de atribuire: 181279/03.09.2014

- Descriere contract: Sistem canalizare și tratare a apelor uzate în comuna Movileni, sat Movileni, județul Olt - proiectare și execuție.

- Data atribuirii contractului: 27.08.2014

- Procedură: cerere de ofertă

- Număr oferte primite: 3

- Valoarea contractului: 6.940.603,81 lei fără TVA

23. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

- Anunț de atribuire: 146824/24.05.2014

- Descriere contract: Achiziționare mixtură asfaltică BAR 16 pentru SDN Alexandria

- Data atribuirii contractului: 06.05.2014

- Procedură: negociere fără anunț de participare

- Valoarea contractului: 91.500 lei fără TVA

24. Primăria Satului Brastavățu, județul Olt

- Anunț de atribuire: 176216/15.01.2014

- Descriere contract: Asfaltare drum comunal DC 131 și vicinal cu DC131, Comuna Brastavățu, jud. Olt. Lungimea drumului este de 1784 m

- Data atribuirii contractului: 14.01.2014

- Procedură: cerere de ofertă

- Număr oferte primite: 3

- Valoarea contractului: 1.169.269,02 lei fără TVA

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...