Tăriceanu: Darius Vâlcov e un om foarte competent

Data publicării:
tariceanu
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat miercuri că Darius Vâlcov este “un om foarte competent” şi speră că acesta va avea o contribuţie bună în ceea ce priveşte implementarea programului de guvernare.

tariceanu
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Îl cunosc pe Darius Vâlcov şi am lucrat peste un an de zile cu el direct, nemijlocit pe programul e guvernare, în perioada în care a fost ministru de Finanţe. Când l-am cunoscut ca ministru de Finanţe, a fost o impresie foarte bună pe care ne-a făcut-o. Am schimbat pe urmă păreri cu ceilalţi care aveau experienţă ministerială şi ne-a făcut o părere foarte bună. E un om foarte competent şi sper să îşi poată aduce contribuţia în Cabinetul doamnei Dăncilă în elaborarea, rafinarea şi transpunerea programului de guvernare”, a afirmat Tăriceanu, notează News.ro.

Întrebat ce crede despre faptul că Vâlcov, în ciuda problemelor penale, a primit din nou o funcţie în Guvern, liderul ALDE a spus că  “70% dintre oamenii politici au dosare şi probleme de imagine”.

“Dacă stăm să ne uităm bine, 70% dintre oamenii politici au dosare şi probleme de imagine. Dosarele se fac pe bandă rulată. S-au făcut dosare lui Sevil Shhaideh, Rovana Plumb, Paul Stănescu, s-au redeschis dosare, e o luptă deschisă, care se încadrează în epurarea clasei politice din România şi a elitelor în general”, mai susţine şeful Senatului.

Darius Vâlcov, trimis în judecată în două dosare de corupţie, a fost numit consilier de stat în aparatul propriu al prim-ministrului.

Decizia privind numirea lui Darius-Bogdan Vâlcov în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului a fost semnată de noul premier Viorica Dăncilă şi publicată marţi în Monitorul Oficial.

Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei timp de două mandate, a fost membru al PDL, apoi a trecut la PSD, fiind numit de partid ministru al Finanţelor. Vâlcov a lucrat la elaborarea actualului program de guvernare al PSD, dar şi la raportul de evaluare a miniştrilor Cabinetului Grindeanu.

CITIȚI ȘI:  Liviu Dragnea, despre Darius Vâlcov: „Un om de o valoare rară”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Județul care a dispărut de pe harta României. Cu o istorie bogată și o populație însemnată, acum regiunea...
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiei și Mica recalculare: „Valorificăm toate veniturile”
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar...
UTV
Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”