Senatorul Tanczos Barna spune că sancţiunea cea mai drastică şi dură în cazul parlamentarilor care recurg la agresiuni verbale şi fizice trebuie să vină din partea cetăţenilor care văd ce se întâmplă în Parlament și care ar trebui să nu-i mai voteze, potrivit News.ro.
Tanczos Barna a spus că cetăţenii trebuie să meargă la vot şi să scoată din Parlament formaţiunile politice din care fac parte acei parlamentari. În opinia sa, aceasta este singura modalitate prin care respectivele persoane pot fi sancţionate definitiv, „printr-un vot democratic care nu îi mai lasă să intre în Parlament”.
„Singurele sancţiuni care ar putea produce efecte sunt cele pecuniare, începând de la avertisment şi mergând în funcţie de gravitatea faptelor, cu sancţiuni pecuniare în procente sau în sume fixe legate de salariul fiecărui deputat sau senator. Din păcate, săptămânile trecute au mai fost câteva incidente similare şi în Senat unde dna Şoşoacă a avut câteva ieşiri nervoase, nu s-au aplicat sancţiuni şi vom ajunge în această situaţie dacă conducerea Senatului nu va avea o atitudine fermă împotriva acestor ieşiri nervoase”, a spus Tanczos Barna la Digi FM.
Acesta a precizat că, marţi, lucrurile au început cu mult înainte de acel incident de la Grupul UDMR, pentru că la discursul premierului au fost agresiuni verbale pe toată durata discursului, iar urletele şi ţipetele au continuat şi în timpul intervenţiilor celorlalte partide, inclusiv în timpul intervenţiei sale, în care care s-a referit strict la buget, la cifrele bugetului, la programe care sunt sau nu sunt finanţate.
„Am început discursul cu afirmaţia ”unde am fost şi unde am ajuns”. Acest Parlament a fost o instituţie respectabilă, decentă decenii întregi. Am lucrat după facultate în Parlament şi îmi aduc aminte cum erau disputele verbale, contradictorii între senatorii şi deputaţii de la putere şi de la opoziţie în urmă cu 10-20 de ani. Se putea discuta în contradictoriu în mod civilizat. Nu trebuie să fim toţi de acord, nu trebuie să avem aceleaşi păreri, dar putem să discutăm în mod civilizat”, a arătat fostul minstru al Mediului.
Referindu-se la incidentele de marţi, acesta a precizat că i-a invitat pe parlamentari lângă el, indiferent că se numesc Tanasă sau Ghiţă, să se aşeze şi să îi explice acuzaţiile conform cărora reprezentanţii UDMR sunt trădători, că au furat Transilvania.
„Să îmi explice în mod civilizat cum a ajuns la această concluzie”, a spus senatorul UDMR.
Întrebat dacă în astfel de cazuri de agresiuni verbale sau fizice în Parlament ar trebui să se sesizeze şi organele abilitate, senatorul UDMR a răspuns: „Cu siguranţă, da. Aceste lucruri sunt de nepermis şi este inadmisibil ca un deputat, că e Simion sau altcineva, să ameninţe pe oricine cu orice fel de agresiune. Aceste lucruri au fost aduse în Parlament, din păcate, de grupul parlamentar AUR, care are o susţinere semnificativă din partea cetăţenilor acestei ţări. Este regretabil”, a mai spus parlamentarul.
Acesta consideră că dincolo de sancţiuni pecuniare şi de procedurile judiciare care pot fi pornite împotriva unor persoane, „sancţiunea cea mai drastică şi dură trebuie să vină din partea cetăţenilor care văd ce se întâmplă în Parlament”.
„Trebuie să meargă la vot şi să scoată din Parlament aceste formaţiuni politice. Este singura modalitate prin care aceste persoane pot fi sancţionate definitiv, printr-un vot democratic care nu îi mai lasă să intre în Parlament”, a explicat senatorul UDMR.
Tanczos Barna a amintit că în Parlament au mai fost extremişti şi naţionalişti, dar au dispărut.
„Sunt convins că vor dispărea şi cei care sunt astăzi în Parlament. A dispărut şi Funar şi cei care pregăteau stadioanele pentru execuţia publică a maghiarilor, au mai fost declaraţii halucinante. Acele persoane, nu imediat, dar cu timpul au dispărut din Parlament şi sunt convins că vor avea exact aceeaşi soartă cei care se comportă aşa.
Trebuie mai multă luciditate şi mai multă maturitate politică în societatea românească. Sper că societatea românească este în stare să cureţe acest Parlament de aceste manifestări. În 2024 aceasta va fi miza. Vrem în Europa un partid extremist, să trimitem în PE extremişti din România?”, a mai arătat Barna.
Editor : M.B.