T. Băsescu: Problema republică sau monarhie cred că va putea fi discutată şi, de ce nu, să organizăm un referendum

Data publicării:
Traian Basescu la Digi24 15 aprilie 2014 6 -1

Prezent, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PNȚCD de la Poiana Brașov, preşedintele Traian Băsescu le-a mulțumit reprezentanților acestui partid pentru sprijinul de la referendumul din 2007 şi la alegerile din 2009, dar şi la suspendarea din 2012.

"Ştiu că în sufletul dumneavoastră este o întrebare: cum să fim împreună? (..) Eu sunt un republican, dumneavoastră sunteţi monarhişti. Am vrut să ştiţi că ştiu acest lucru şi că, probabil în perioada după prezidenţiale, va trebuie să discutăm cinstit", le-a transmis şeful statului reprezentanţilor PNŢCD.

El a precizat că a deschis acest subiect pentru a sublinia că, deşi sunt extrem de multe lucruri care îi leagă din punct de vedere al statului de drept, ştie că este un subiect care îi desparte, dar care "s-a dovedit a nu fi mai putenic decât ideea de stat de drept".

"Aş spune că şi unii şi alţii susţinem acel capitalismul popular care înseamnă o şansă pentru fiecare. Problema republică sau monahie cred că va putea fi discutată la un moment dat şi, de ce nu, nu văd niciun impediment, dacă şi unii şi alţii vom avea curajul, să o şi tranşăm, să organizăm un referendum naţional pe această temă", a declarat Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei