T. Băsescu, în Harghita: „Am văzut la porţi steagul secuiesc. Oare nu era loc şi pentru cel românesc?”

Data publicării:
basescu steag facebook

 

Foto: Facebook

La finalul slujbei de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Izvoru Mureşului, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, Ioan Selejean, i-a oferit preşedintelui un drapel al României, spunându-i: „Să-l ţineţi sus, să se vadă România până în emisfera de nord”, potrivit Mediafax.

Preşedintele a luat drapelul, l-a ridicat şi i-a mulţumit arhiepiscopului pentru iniţiativa de a dărui drapelul românesc credincioşilor prezenţi la slujbă.

Traian Băsescu a spus apoi că, venind spre Izvoru Mureşului, a văzut la porţi şi drapelul secuiesc, lângă cel al Ungariei.

„Venind încoace, şi nu numai astăzi - sigur că respectăm mult drepturile fiecăruia, ca la el în casă să facă ce vrea - am văzut la porţi şi drapelul secuiesc lângă cel unguresc, cel al Ungariei. Oare nu era loc şi pentru drapelul României? Nimeni nu spune să nu le pună pe acestea acasă la ei, dacă aşa vor. Dar trebuie să găsim un loc şi pentru tricolor, pentru că acesta va fi semnul că ne respectăm unii pe alţii”, a spus preşedintele.

Aproximativ 1.200 de steaguri tricolore au fost împărţite de preoţi participanţilor la slujba de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Izvoru Mureşului. Oamenii au ridicat apoi steagurile şi au cântat „Deşteaptă-te, române!”.

Au primit steaguri tricolore şi soţia preşedintelui, precum şi ministrul de Externe, aflat la ceremonie.

De la Izvoru Mureşului, preşedintele Traian Băsescu a plecat către Oarba de Mureş, judeţul Mureş, unde are loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Cântecului Popular Patriotic „La Oarba şi la Iernut”.

Aici, președintele a sanctionat încă o dată declarațiile europarlamentarului Laszlo Tokes, cu privire la autonomia Ținutului Secuiesc.

„Atunci când auzi cetăţeni români spunând că ar vrea Transilvania sub un dictat nu poţi decât să te cutremuri, să te întrebi ce fel de oameni, ce fel de cetăţeni români sunt. Pe mine m-a marcat această solicitare a unui purtător de cetăţenie română (...) Din păcate, oameni care gândesc în felul acesta, că Transilvania ar putea face obiect de discuţii, de negocieri, nu fac decât să ne dezamăgească orice ar fi făcut în trecutul lor. Nu încetez în ultima vreme să evoc această întâmplare pentru că pentru mine, ca şef de stat, a fost un şoc", le-a spus Traian Băsescu participanților la festival.

„Poate că unora care nu au citit istoria acestei ţări li se pare uşor să vorbească de Transilvania ca despre ceva ce poate fi schimbat sau întors în altă parte. Astăzi, aici, la Oarba de Mureş, ştim toţi că Transilvania a costat enorm poporul român şi poporul român nu a dat nici bani, nu a dat nici favoruri, ci a dat sânge pentru Transilvania”, a adăugat el.

În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a propus premierului Ungariei, Viktor Orban, o soluție controversată pentru Ardeal.

„Îi cer premierul Viktor Orban și Guvernului condus de el să construiască un sistem de cooperare națională, în așa fel încât să oferiți protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”, spunea Laszlo Tokes.

Președintele a reacționat pentru prima dată la declarațiile europarlamentarului în urma cu trei zile, tot la Izvoru Mureșului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri