Surpriză. Legea puterii privind prescrierea incompatibilităților după trei ani a fost respinsă

Data actualizării: Data publicării:
catalin radulescu

Vot surpriză la Camera Deputaţilor. Aleşii au respins legea care propune ca incompatibilităţile şi conflictele de interese ale demnitarilor să se prescrie în trei ani.

CAMERA DEPUTATILOR PARLAMENT 2 INQUAMPHOTOS
Foto: Inquam Photos

Iniţiativa nu a reuşit să adune numărul de voturi necesare. Proiectul aparținea deputatului Cătălin Rădulescu şi era semnat de peste o sută de social-democraţi.

Lista de beneficiari ar fi fost lungă. Printre ei, parlamentarii, primarii, prefecţii, dar şi şefi de servicii, sindicalişti şi directori de şcoli şi de spitale. Iniţiatorul susţine că este imoral şi ilegal să nu existe deloc un termen de prescripţie în cazul incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese. Asta pentru că în cazul unor infracţiuni grave în materie penală există termene care, odată depăşite, cel ce le-a comis nu mai poate fi tras la răspundere.

Parlamentarii Puterii mai au însă o şansă la Senat, care e for decizional.

Acum două zile, PSD i-a retras sprijinul politic deputatului Cătălin Rădulescu, lucru anunţat chiar de liderul partidului, Liviu Dragnea (detalii AICI).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...