SRI: Deciziile CCR privind cartelele dau consecinţe grave asupra securităţii naţionale

Data publicării:
barbat vorbeste la telefon

 

Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, a spus SRI îşi desfăşoară activitatea cu deplin respect pentru lege, în conformitate cu principiile respectării drepturilor omului, cu standardele internaţionale şi cu angajamentele ce derivă din calitatea României de membru al comunităţii euroatlantice, în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate, scrie Mediafax. „Rezultatele activităţii desfăşurate până în prezent, care plasează instituţia în elită comunităţii de intelligence, bună reputaţie profesională a SRI precum şi încrederea populaţiei în capacitatea instituţiei de a proteja drepturi şi valori consacrate constituţional, au fost posibile şi datorită existenţei unui cadru normativ corelat cu evoluţia tehnologică”, a spus Sorin Sava.

În acelaşi punct de vedere se subliniază că SRI nu formulează aprecieri cu privire la deciziile Curţii Constituţionale, dar „atrage atenţia cu privire la implicaţiile pe care le generează aceste decizii, consecinţele fiind deja resimitite în reducerea drastică a capabilităţilor operaţionale, în imposibilitatea instituţiilor statului de gestiona riscuri şi ameninţări iminente la adresă securităţii naţionale precum şi în crearea unor vulnerabilităţi fără precedent, de natură a afecta siguranţă cetăţenilor”.

În acest context, SRI reiterează faptul că în mod curent grupări cu activitate în domeniul crimei organizate transfrontaliere, spionaj cibernetic, terorism, criminalitate informatică şi alte preocupări de natură criminală, utilizează anonimitatea în comunicaţii, permisă acum de legea română, pentru acţiuni care afectează grav securitatea naţională şi ordinea publică, atât pe teritoriul ţării noastre cât şi în spaţiul euroatlantic sau al altor state.

Curtea Constituțională a respins în urmă cu câteva zile legea cartelelor pre-pay luate doar cu buletinul, o lege adoptată de Parlament acum trei luni și care îi obligă pe utilizatorii de cartele preplătite să se legitimeze. În viziunea judecătorilor această lege este doar o completare a așa-numitei legi Big Brother, pe care, de asemenea, au declarat-o neconstituțională.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”