Sorin Roșca Stănescu a fost exclus din PNL

Data publicării:
sorin rosca stanescu srs 5531956-Mediafax Foto-Octav Ganea

ACTUALIZARE 16.10.Conform Statutului PNL, decizia de excludere adoptată de Biroului Politic Naţional urmează să fie supusă votului Delegaţiei Permanente a PNL.  Au fost 47 de voturi pentu excluderea lui Roșca Stănescu, două voturi împotrivă și două voturi nule.

De-a lungul timpului, s-au strâns mai multe lucruri care l-au deranjat pe președintele PNL Crin Antonescu. În urmă cu o lună, acesta a renunțat la serviciile de consiliere ale lui Sorin Roșca Stănescu, pentru că senatorul PNL l-a criticat liderul partidului.

Au fost și alte tensiuni în USL create de declarațiile lui Sorin Roșca Stănescu, iar premierul Victor Ponta i-a cerut lui Crin Antonescu să îl excludă pe acesta din partid. Atunci nu s-a întâmplat acel lucru, pentru că senatorul făcea declarații cu care liberalii erau de acord. Era vorba despre scandalul numirii procurorilor-șefi.

ACTUALIZARE 16.00. „Le-am spus colegilor liberali că, în toată istoria aceasta, nu a existat nicio legătură mine și domnul Voiculescu, domnul Stroe, domnul Antonescu și alți domni acuzați în unele scenarii. Nu este real că s-a pus în acești termeni problema unei noi suspendări a președintelui Trian Băsescu. Indiferent de decizia pe care o vor lua colegii mei, voi rămâne același liberal care am fost întotdeauna și voi susține întotdeauna PNL și pe Crin Antonescu”, a declarat Sorin Roșca Stănescu înainte de aflarea deciziei partidului.  

__________________________________

Începând de mâine, discursurile mele vor fi politice, am hotărât să mă înscriu în PNL, cu condiţia să mă dorescă”, spunea anul trecut, pe 19 ianuarie, Sorin Roşca Stănescu.

La scurt timp după după ce a intrat partid, Sorin Roşca Stănescu a devenit consilierul personal al liderului PNL, Crin Antonescu. Iar în decembrie 2012 a câştigat un mandat de senator de Dâmboviţa pe listele Uniunii Social Liberale.

În aprilie, Sorin Roşca Stănescu spunea despre premierul Victor Ponta că este şantajabil, după ce i-a nominalizat în fruntea Parchetelor pe Tiberiu Niţu şi Laura Codruţa Kovesi. O lună mai târziu, senatorul şi-a convins colegii de partid să voteze alături de PDL, PPDD şi UDMR întabularea gratuită, respinsă de Guvern.

Războiul liberalului cu premierul nu s-a oprit aici. El l-a acuzat pe Victor Ponta că vrea să îngroape investigaţiile în cazul judecătorului Corneliu Bârsan căruia SRI i-a ascultat telefoanele.

„De la început, PSD a fost foarte reticient, chiar dacă au semnat foarte mulţi parlamentari pentru crearea comisiei, în PSD a fost o reticienţă în a investiga un caz flagrant de interceptare ilegală a unui magistrat. De ce anume, nu ştiu, pot să bănuiesc legăturile care există la vârf cu domnul Maior”, a spus Roşca Stănescu pe 15 mai.

Scandalul iscat de toate aceste demersuri şi declaraţii au fost pe punctul de a rupe Uniunea Social Liberală.

Cred că este cea mai mare criză pe care o are USL de la formare. Dacă nu se face nimic, este o invitaţie pentru alţi membri PNL să continue atacul împotriva PSD şi atunci nu putem merge mai departe împreună”, a declarat premierul Victor Ponta.

După acest episod, social-democraţii au cerut rediscutarea protocolului USL, astfel încât orice atac să fie sancţionat cu excludere.

Sorin Roşca Stănescu a criticat în mai multe rânduri şi conducerea PNL pentru că acceptă presiunile social-democraţilor. La sfârşitul verii el a fost eliberat din funcţia de consilier al lui Crin Antonescu.

Antonescu a propus excluderea

Propunerea de exludere din PNL a fost făcută chiar de liderul pardiului, Crin Antonescu. „În momentul în care Oficiul de Spălare a Banilor, Parchetul General, instituții abilitate, ne spun că e vorba despre documente false, în acest moment am convocat biroul politic pentru luni, unde propunem excluderea”, a declarat în emisiunea „Imparțial” de la Digi24.

Această declaraţie a fost dată după ce Parchetul General a anunțat că documentele invocate de senator în privinţa preşedintelui Traian Băsescu sunt false.

Totul a pornit de la o declaraţie politică a lui Sorin Roşca Stănescu, care l-a acuzat pe Traian Băsescu că, împreună cu Theodor Stolojan, ar fi spălat 7 milioane de dolari în 2004, înaintea alegerilor prezidenţiale. Potrivit senatorului liberal, un cont ar fi fost deschis la Bancpost Bucureşti de către Alianţa DA, iar în zilele de 4, 12 si 19 noiembrie s-au făcut cinci viramente.

Replica preşedintelui nu s-a lăsat mult aşteptată. „Este așa de prost încât nu duce falsul până la capăt, ci lasă contul cu terminația ROL. Într-un cont de lei, nu poți să virezi nicodată dolari”, a spus șefului statului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri