Sorin Grindeanu spune că nu poate fi evitată scumpirea rovinietelor: "Avem nişte borne pe care trebuie să le îndeplinim în PNRR"

Data publicării:
MInistrul Transporturilor Sorin Grindeanu participă la o ședință de guvern la Palatul Victoria din București pe 26 aprilie 2023.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu spune că creșterea prețurilor la rovignete este inevitabilă. Foto: Sabin Cîrstoveanu/Inquam Photos

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că o creştere a preţului rovinietelor este asumată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi nu poate fi evitată, informează Agerpres.

"Avem nişte borne pe care trebuie să le îndeplinim în PNRR, că despre asta este vorba, e o lege, care spune de o anumită taxare la kilometru, aşa cum se întâmplă în toată Europa, mai puţin în România. Aceste lucruri se vor întâmpla în viitor, atunci toată această reţea pe care încet, încet, începem să o construim în România şi anume reţeaua de infrastructură rutieră va fi una viabilă. Atâta timp cât avem o bornă în PNRR, la fel cum sunt şi alte borne şi dorim să atragem acei bani despre care vorbim, cred că trebuie să îndeplinim toate aceste ţinte pe care statul român şi le-a asumat", a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a spus că unele prevederi care au fost incluse în PNRR sunt "împotriva statului român", lăsând să se înţeleagă că responsabili pentru această situaţie ar fi cei de la USR.

"Nu putem să negociem cu Comisia Europeană, pentru că unele lucruri trecute în PNRR - şi nu mă feresc să spun şi nu sunt puţine, de nişte domni care au fost, aşa, câteva luni la guvernare - sunt parcă făcute împotriva statului român. Asta este un adevăr", a declarat oficialul.

Sorin Grindeanu a fost prezent, marţi, în judeţul Vaslui, unde a avut loc inaugurarea Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta - Leova.

Citește și: Transportatorii amenință să blocheze România dacă taxa de drum crește de 6 ori, conform condițiilor din PNRR

Marți, marii transportatori au amenințat că vor bloca România, afirmând că din cauza transpunerii în lege a unor condiții impuse prin PNRR este posibil să crească costurile transporturilor de marfă și de 15 ori, ceea ce înseamnă costuri mai mari la raft pentru consumatorul final. Totodată, aceștia susțin că se vor scumpi atât exporturile, cât și importurile.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Donald Trump, schimbare radicală de look. A renunțat la bretonul lui celebru. Cum arată acum
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Ce se întâmplă cu trupa Vunk după moartea lui Nicu Sârghea. Cornel Ilie: ”Trebuie să ne bucurăm de viață de...
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Autoritățile germane, puse în alertă din cauza unui român care transporta carne de porc stricată
Newsweek
900.000 pensionari NU iau bani in plus la pensie la indexare. Cât au lucrat? Casa de Pensii confirmă
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Val de reacții după ce Ryan Reynolds a susținut că el și soția sa au făcut parte din „clasa muncitoare”: „Nu...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...