Soluția lui Ilie Bolojan pentru a scăpa de guvernarea „mediocră” a PSD
Opoziția non-PSD, indiferent că este vorba despre PNL, PMP-ul lui Traian Băsescu, USR sau partidul lui Dacian Cioloș, trebuie să facă front comun, să aibă candidați comuni atât la locale, cât și la prezidențiale, dacă vrea să pună capăt guvernării „mediocre” a PSD, a declarat la Digi24 prim-vicepreședintele PNL pentru strategii politice, Ilie Bolojan. În această idee, liberalul nu s-ar opune unei candidaturi a lui Vlad Voiculescu la Primăria Capitalei, dacă se va dovedi că fostul ministru al sănătății din Guvernul Cioloș este cel mai bine plasat într-o astfel de cursă electorală.
Ilie Bolojan, primar al municipiului Oradea, a fost invitatul emisiunii „În fața ta” de la Digi24. El a avertizat că în lipsa unei coalizări a forțelor non-PSD, la alegerile locale din 2020, în toate marile orașe din afara arcului carpatic vor câștiga social-democrații:
Ce strategie ar trebui să aibă PNL la alegerile locale următoare?
Ilie Bolojan: Există două posibilități. Prima, ca tabloul politic în 2020 să arate ca și cel de astăzi, cu un partid mare, PSD, și forțe politice non-PSD dezbinate, variantă în care, în mod cert, în aproape toate marile orașe din afara arcului carpatic va câștiga PSD, nu neapărat datorită performanțelor bune ale administrației, ci datorită pulverizării voturilor. Sau a doua variantă, care eu cred că trebuie pusă în practică, este ca forțele non-PSD, forțele de centru-dreapta trebuie să se adune și să ofere cel mai bun candidat din fiecare localitate și să se adune în jurul lui, în așa fel încât voturile din jurul lui, votul din primul tur - pe care PSD îl folosește ca o armă politică - să fie într-adevăr folosit împotriva PSD și asta cred că este soluția și pentru București, și pentru sectoarele din Capitală, și pentru celelalte orașe. (...)
Deci un candidat comun al opoziției non-PSD...
Ilie Bolojan: Aceasta este soluția, în condițiile în care cel mai probabil votul din primul tur va rămâne formula politică care se va aplica și în 2020.
Va fi PNL în stare să renunțe la un candidat propriu la Primăria Capitalei, dacă un alt candidat din interiorul acestor forțe politice non-PSD se clasează mai bine?
Ilie Bolojan: Eu cred că trebuie făcută o înțelegere, pe baza unor anchete sociologice, indiferent că e vorba de București, de Craiova, de alte localități mari din România, trebuie selectat candidatul cu cele mai mari șanse, trebuie pregătit și indiferent de partidul de care aparține, trebuie susținut. Și cred că PNL poate să facă această chestiune.
Cu cât timp înainte ar trebui să înceapă această pregătire și susținere?
Ilie Bolojan: Cred că imediat după alegerile prezidențiale sau înainte de acestea, când forțele non-PSD din nou trebuie să se adune, trebuie formalizată din punct de vedere juridic o astfel de coaliție, pentru că altfel, nu mai e timpul necesar să selectezi oamenii și să armonizezi interesele locale, care pot fi destul de diferite.
Cine să intre în această coaliție?
Ilie Bolojan: Din punctul meu de vedere, toate forțele care cred că România poate fi guvernată mult mai bine față de ceea ce se întâmplă astăzi.
În acest moment, mai avem în Parlament USR și partidul dlui Băsescu.
Ilie Bolojan: Nicio forță politică nu trebuie scoasă de la aceste negocieri.
Deci inclusiv Traian Băsescu.
Ilie Bolojan: Discutăm aici de Partidul Mișcarea Populară. Cred că dacă ne uităm în trecut și începem să facem tot felul de analize, cine a fost în funcție, cum a fost în funcție, nu vom ajunge să clădim nimic.
Deci oferta dvs se adresează USR, PMP, partidul dlui Cioloș...
Ilie Bolojan: Cel puțin aceste forțe politice cred că ar trebui să se adune.
Există o discuție în acest sens în PNL?
Ilie Bolojan: Această discuție cred că astăzi poate fi prematură, pentru că ea este dată de agenda de la europarlamentare, de strategia fiecărui partid, dar orice om politic cu o minimă experiență, cunoscând regulile jocului la locale, dacă susține o altă politică, în mod cert face jocul PSD. Nici asta n-ar fi o problemă, dacă PSD ar guverna bine. Dar acolo unde guvernează slab și din păcate, în multe localități se guvernează slab, ar fi o gravă eroare legată de dezvoltarea acelor localități și a României.
Ar putea fi Vlad Voiculescu o candidatură la Primăria București pe care să o susțină această coaliție despre care vorbiți dvs?
Ilie Bolojan: În condițiile în care analiza candidaților la o primărie dă ca rezultat o astfel de formulă, din punctul meu de vedere, da. Dar trebuie făcute niște analize serioase, trebuie pregătiți candidații și e mai puțin important de la ce forță politică provine, este important să fie un om pregătit, un om care să facă treabă și care să aibă șanse reale să câștige o primărie sau alta. E valabil și pentru București, și pentru dl. Vlad Voiculescu sau pentru alte persoane.
Ce contracandidat vedeți în acest moment pe scena politică pentru Klaus Iohannis? Dl Dragnea credeți că va candida din partea PSD?
Ilie Bolojan: Va fi o decizie a PSD, nu știu, nu pot să mă gândesc.
V-ați dori să candideze dl. Dragnea?
Ilie Bolojan: Aceasta este o decizie a Partidului Social-Democrat. Orice s-ar spune, guvernarea PSD este într-o zonă de mediocritate, aceasta este o evidență, și cred că PNL va face tot ce ține de el ca în 2020 să schimbe lucrurile și să avem un alt tip de guvernare. Iar una din condițiile pentru o astfel de situație este ca partidul social-democrat să nu câștige alegerile prezidențiale, indiferent ce candidat ar avea.
- Etichete:
- alegeri
- pnl
- primaria bucuresti
- ilie bolojan
- vlad voiculescu
- forte non-psd
- coalitie opozitie
- cum poate fi infrant psd
- alegeri prezidentiale candidat
- alegeri bucuresti candidat
- strategie alegeri opozitie
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News