Sindicatele din învățământ declanșează proteste

Data actualizării: Data publicării:
FSLI protest mars agerpres
Mai multi sindicalisti apartinand federatiei sindicatelor libere din invatamant (FSLI) protesteaza in fata Guvernului, in Piata Victoriei din Bucuresti nemultumiti de situatia din educatie.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat, luni, că a decis declanşarea protestelor, astfel că miercuri şi joi sindicaliştii vor picheta sediul Ministerului Muncii. Sindicaliștii susțin că majorarea acordată la 1 ianuarie 2018 nu acoperă nici măcar rata inflaţiei, ceea ce face ca nivelul de trai al angajaţilor din educaţie să fie mai scăzut.

FSLI protest mars agerpres
Sursă foto: Agerpres

Reprezentanții salariaților din Educație solicită modificarea OUG nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal - bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu medical pierd sume importante din venit. Totodată, sindicaliștii cer renegocierea Legii salarizării unitare (nr. 153/2017), despre care spun că a creat discriminări atât în rândul angajaţilor din sistemul bugetar, cât şi în rândul angajaţilor din învăţământ.

Acţiunile de protest sunt programate miercuri, între orele 13.00 – 15.00 şi joi, între orele 10.00 – 14.00.

FSLI spune că a luat această decizie după ce a trimis memorii cu problemele din sistemul de educaţie către Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi către Guvern, atrăgând atenţia că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ar putea duce la proteste de amploare în întreaga ţară.

FSLI spune că majorarea acordată la 1 ianuarie 2018 nu acoperă nici măcar rata inflaţiei, ceea ce face ca nivelul de trai al angajaţilor din educaţie să fie mai scăzut.

Referitor la renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare a fost poziţionat între 1,64 şi 2,76, adică în treimea inferioară a grilei de salarizare. Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I.

De asemenea, FSLI solicită Ministerului Muncii modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard. „Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum şi cazurile medicale, care îi împiedică pe colegii noştri să îşi desfăşoare activitatea la catedră în condiţii normale, impun crearea unui cadru legal adecvat acestei profesii”, adaugă sindicatele din educaţie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai puține zile libere pentru români. Șase sărbători legale, eliminate începând din 2026. Ce zile...
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiei și Mica recalculare: „Valorificăm toate veniturile”
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar...
UTV
Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”