Șerban Nicolae a venit cu propunerea de a scuti de impozit clădirile noi, neocupate, până la prima vânzare sau utilizare. Ar urma să se aplice şi pentru dezvoltatorii persoane juridice şi pentru persoane fizice autorizate. Argumentul ar fi că până se face o tranzacţie, locuinţa, imobilul ar fi doar o marfă. Ca şi o maşină care ajunge în proprietate doar după ce e înmatriculată. Aşa este la maşini, dar cel care face maşini până una alta, plăteşte impozit pentru clădirea în care a făcut maşina. Şi, mulţumită Guvernului, şi pentru rampa de încarcare şi pentru depozit şi pentru orice, că avem taxă de stâlp.
Probabil că primarii deja se revoltă când aud asemenea intenţii pentru că e un atentat la banii care ajung la ei. Senatorul susţine că tinerii ar beneficia în final, printr-un argument stufos, cam greu de înţeles pentru că, până una alta preţul locuinţei este făcut de cerere şi ofertă şi nu de scutirea de impozitul pe profit care pentru o locuinţă, deci una singură, chiar dacă stă cinci ani la dezvoltator, nu aduce costuri importante în plus dacă se plăteşte o taxă pentru ea.
E altceva totuşi dacă scutirea apare la sute de apartamente în schimb. Mai degrabă beneficiari ar fi cei care au stocuri mari de apartamente şi atunci ar fi un proiect de lege pentru a proteja anumite interese - e cu dedicaţie. Chiar şi printre colegii de partid ai domnului Nicoale erau la un moment dat unii care aveau persoană fizică sute de apartamente. Când se adună acolo multe contează chiar şi cu impozitul pe locuinţă, relativ redus în România.
De aceea iniţiativa acesta pare să apere pe cei care stau cu sute de apartamente neocupate şi mai puţin pe cel care vrea să cumpere. Căci cel care vrea să cumpere dă cât e preţul pieţei şi dacă vânzătorului îi spune că el a plătit cinci ani impozit pentru apartament se duce la cel care a terminat blocul acum un an şi nu aruncă asemenea costuri.