Șeful PSD Vaslui se declară de acord cu înlăturarea lui Liviu Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
Dumitru Buzatul președintele PSD Vaslui
Dumitru Buzatu nu crede că Adrian Țuțuianu ar trebui exclus din partid.

Dumitru Buzatu, lider al PSD Vaslui și până acum un susținător al lui Liviu Dragnea, spune că este de acord cu înlăturarea acestuia din fruntea partidului. Buzatu precizează și câteva condiții, una fiind ca demersul colegilor care îl contestă pe președintele social-democrat să fie „unul rațional”, cu „soluții viabile și proceduri clare privitoare la ceea ce ar urma să se întâmple după schimbarea lui Dragnea de la șefia PSD”.

„Zilele acestea, eu am participat la multe discuții și întâlniri, întâmplătoare sau organizate, în care s-a analizat această problemă, a scrisorii semnate de contestatarii lui Dragnea. În cadrul acestor întâlniri, eu am anunțat că voi fi de acord cu un astfel de demers dacă este unul rațional, și dacă are, într-adevăr, obiective raționale, soluții viabile și proceduri clare privitoare la ceea ce ar urma să se întâmple după schimbarea lui Dragnea de la șefia PSD. Altminteri, de ce să-l dăm pe ăsta jos și să-l punem pe altul în locul lui? Doar pentru asta, pe mine nu mă interesează așa ceva, fiindcă eu nu vreau funcții și garanții pentru un viitor politic. Eu vreau ca proiectele să meargă și ca lucrurile să funcționeze. Atât”, a declarat Dumitru Buzatu pentru PSnews.ro.

Acesta a mai spus că speră să se ajungă la o soluție rațională, fie în Comitetul Executiv al PSD, fie în cadrul unei alte ședințe. „Este necesar să le discutăm în forurile noastre de conducere și să respectăm procedurile statutare. Că altfel, fără discuții și soluții raționale, pe mine nu mă interesează să-l schimbăm pe Dragnea și să-l punem pe altul în scaunul lui, altul care să facă și să dreagă”, a mai declarat Buzatu, pentru PSnews.ro.

Potrivit surselor Digi24, 33 de lideri PSD au semnat o scrisoare prin care cer convocarea Comitetului Executiv Naţional şi înlocuirea lui Liviu Dragnea de la şefia partidului. Scrisoarea ar urma să fie prezentată mâine conducerii PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...