Ședință la PNL. Radu Stroe: Toți aleșii partidului vor să rămână la guvernare

Data publicării:
radu stroe mediafax

La discuţiile de la sediul PNL, liderii partidului vor stabili mandatul pe care îl va avea preşedintele partidului, Crin Antonescu, la negocierile cu Victor Ponta de mâine.

Toți aleșii partidului vor să rămână la guvernare. Și vârfurile, și aleșii”, a spus fostul ministru Radu Stroe, la sosirea la sediul PNL.

El spune că nu i se pare echitabil, „în principiu”, ca o a patra funcție de vicepremier în Guvern, care să fie preluată de PC, să fie înființată.

„Nu cunosc modul cum s-a ajuns la această formulă”, a spus Radu Stroe.

Și fostul ministru al Apărării Corneliu Dobrițoiu s-a pronunțat pentru rămânerea PNL la guvernare.

Discuție reporter – Corneliu Dobrițoiu:

Mai staţi la guvernare?

Pentru asta am intrat.

Ca să rămâneţi?

Da.

Aceeași abordare o are și primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

„Trebuie să rămânem la guvernare, să insistăm. Nu văd de ce am ceda noi. Dacă PSD doreşte să ne scoată de la guvernare, să se desființeze USL, atunci să-și asume asta. Noi ne-am prezentat în faţa a milioane de cetățeni și am obținut voturi promițând că suntem serioși, că avem o uniune serioasă, care va guverna România și în plan local până în 2016, cu Victor Ponta premier și candidat Crin Antonescu. De aici trebuie să plecăm, cu portofoliile ministeriale împărțite la paritate. Trebuie să respectăm asta, pentru că voturile le-am obținut pentru așa ceva. Cine nu respectă înțelegerea, a înșelat așteptările votanților și trebuie să suporte consecințele în plan elecotral”, a spus Nicolae Robu.

De asemenea, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu spune că PNL „trebuie să-și păstreze poziția pe care o are”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...