Sebastian Lăzăroiu, despre scandalul Firea - „Dăruiește viața”: O face, ca Dăncilă să nu intre în turul doi. Stă la pândă să-i ia locul

Data actualizării: Data publicării:
Gabriela Firea, in prim-plan
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Gabriela Firea a atacat intenționat ONG-ul „Dăruiește Viața”, cel care se ocupă de ridicarea unui spital pentru copiii bolnavi de cancer, este de părere sociologul Sebastian Lăzăroiu. Este o strategie, „apasă niște butoane pe care le-a mai apăsat”, ca să îi poată lua locul Vioricăi Dăncilă, în cazul în care liderul PSD nu intră în turul doi al alegerilor prezidențiale, a arătat Sebastian Lăzăroiu la Digi24.

Întrebat dacă are vreo explicație pentru ieșirea violentă a Gabrielei Firea împotriva unui ONG care construiește un spital pentru copiii bolnavi de cancer, sociologul Sebastian Lăzăroiu spune că „doamna Firea stă la pândă și vrea să facă în așa fel, încât doamna Dăncilă să rateze obiectivul (intrarea în turul doi al alegerilor prezidențiale – n.red)”.

Sebastian Lăzăroiu: „M-am mirat, m-am minunat... În plină campanie, doamna Firea iese și atacă o inițiativă privată, foarte populară. Este vorba de doamne care au început un demers foarte greu, fără precedent în România. Un demers apreciat și de alegători PSD. Deci, vine doamne Firea și se urcă cu picioarele pe tot proiectul ăsta... Și te întrebi, de ce?

Mi-am dat seama că acolo este o luptă internă în PSD, nu e joacă, cum ne imaginăm noi. Acolo, doamna Dăncilă și-a fixat un obiectiv - i l-a fixat partidul: să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale. Ea știe că pierde în al doilea tur, că este istoria din 2004, care nu ajută PSD-ul.

Dacă vă uitați la sondajele din septembrie, doamna Dăncilă avea 9-10 la sută, șanse mici să intre în turul doi. Într-un ultim sondaj al USR, are undeva la cinci puncte peste Dan Barna. Deci ea chiar poate să realizeze obiectivul. Obiectiv de care depinde rămânerea ei în funcția de președinte al PSD. Dacă nu intră în turul doi, pe 24, cel mai târziu la finalul lui noiembrie va fi schimbată.

Cine i-ar lua locul? Favorită este doamna Firea, se știe. Iar în partid cred că sunt mulți care trag deja sforile pentru ea, nu doar Paul Stănescu, ci și alți baroni locali. Și doamna Firea stă la pândă și vrea să facă în așa fel încât doamna Dăncilă să rateze obiectivul (turul doi – n.red.).

Doamna Firea a mai trecut prin așa ceva. Butoanele pe care le-a apăsat zilele acestea, le-a mai apăsat din greșeală, de exemplu când a băgat capul în poza cu Simona Halep, pe Stadionul Național, unde a fost un val de huiduieli. Așa a făcut și ieri. A băgat capul în poză cu doamnele care construiesc spitalul și a spus „și eu am făcut... am dat un teren...”. Doamna Firea știa exact reacția. O reacție furioasă pe Facebook, în mediile de comunicare, în plină campanie electorală, care vine în plin în fața PSD-ului. Doamna Firea știe unde se duce reacția asta... 

Ea este conștientă că nu mai are șanse la Primăria Capitalei și atunci va rămâne un simplu membru al PSD, poate șef la organizația București. În mod evident, ea își dorește funcția de președinte al partidului. Și are sprijin, repet. Nu a avut atunci când a fost puciul ăla împotriva lui Dragnea... Atunci, ea a fost mai mult folosită ca „berbece”, să spargă porțile, dar baronii au fost foarte rezervați. Între timp, ea a știut să facă niște alianțe cu oameni de la nivel local și acum are sprijin, mai ales că ea stă bine în sondaje față de potențiali contracandidați pentru funcția de președinte al PSD. 

Doamna Firea vrea să submineze șansele doamnei Dăncilă de a-și atinge obiectivul electoral, ca să rezolve repede povestea, după alegeri. Adică să o schimbe pe Dăncilă și să îi ia ea locul.

Citiți și:  Cine ajunge în turul 2? Cursa pentru a fi contracandidatul lui Iohannis - încă strânsă; ce se poate schimba în ultima săptămână

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai ieftin abonament din România la telefonie. Cât plătești la Digi RCS RDS, ce îți...
Digi FM
Motivul pentru care un român care a muncit șapte ani în Germania a decis să revină în țară: „Te pun să...
Pro FM
Răsturnare de situație. Ce a spus Chris Martin despre Dakota Johnson, după luni de zile în care s-a spus că...
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Lovitura care dovedește că serviciile secrete ucrainene sunt mai bune decât ale lui Putin
Newsweek
Cum poți obține un venit în plus la pensie de sărbători? Pensionarii cu bani puțini au un ajutor
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Jerry Bruckheimer, dezvăluiri despre Bruce Willis, la peste 20 de ani de la „Armageddon”: "A fost atât de...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...