Plafoanele preţurilor la energie electrică şi gaze naturale la clienţii finali vor rămâne până la 31 martie 2025, a declarat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. El a precizat că, în contextul în care preţurile din piaţă vor continua să scadă, se vor lua măsuri în consecinţă.
El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, dacă plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze pentru clienţii casnici anunţată ca fiind în vigoare până la 31 martie 2025 va fi prelungită şi în anul 2026.
„Plafoanele la clienţii finali, în acest moment, rămân până la 31 martie 2025. În contextul în care preţurile din piaţă vor continua să scadă, vom lua măsurile în consecinţă. În mod normal, pe preţuri mici nu va fi nevoie de aceste plafoane din martie 2025, facturile românilor n-ar trebui să crească. Mai mult decât atât, Comisia Europeană ne solicită să direcţionăm, practic, mai bine aceste măsuri către consumatorii vulnerabili. Asta au făcut majoritatea statelor europene. România a ales o variantă a acestei paradigme, în care a echivalat nivelul de consum pe gospodărie cu nivelul de venit, dar este o echivalare aproximativă. Asta înseamnă că cei care au un consum lunar, aşa cum bine ştiţi, de sub 100 de kilowaţi-oră plătesc cel mult 0,68 de lei kilowatt-oră, pe când o gospodărie cu peste 300 de kilowaţi-oră consum lunar plăteşte aproape dublu, acel 1,3 lei kilowatt-oră”, a declarat Burduja.
Guvernul a aprobat joi o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 27/2022 prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori şi se actualizează schema de sprijin pentru toţi consumatorii de energie electrică şi gaze naturale, care va duce la scăderea preţurilor pentru următoarele 12 luni.
Editor : C.L.B.