Scandal în ședința în care CNA a refuzat să rediscute sancțiunea aplicată Realitatea TV

Data actualizării: Data publicării:
Radu Herjeu Pavel Popescu colaj

Alexandru Kocsis Cristea, membru în Consiliul Național al Audiovizualului, a propus rediscutarea în ședința de joi a sancțiunii aplicate postului Realitatea TV. Propunerea a fost respinsă, iar deputatul PNL Pavel Popescu, prezent la ședința publică a CNA, nu a fost lăsat să ia cuvântul. Radu Herjeu, membru al CNA la propunerea PSD, invocă lipsa unui precedent ca explicație și îl acuză de minciuni. „Îmi imaginez cum ar fi ca sutele de parlamentari PSD să solicite în fiecare ședință să spuna și ei ceva”, scrie Herjeu pe contul său de Facebook.

Radu Herjeu Pavel Popescu colaj
Radu Herjeu (stânga), membru al CNA, și deputatul PNL Pavel Popescu (dreapta)

„Încă de la audierile din Parlament am spus că nu sunt adeptul cenzurii şi nu voi susţine sancţiunile care pot fi interpretate ca forme de «cenzură legală». Decizia de a amenda şi a întrerupe pentru 10 minute emisia Realităţii TV, pentru modul în care au fost prezentate informaţiile legate de protestele din 10 august, intră în categoria acelor sancţiuni pe care eu nu le susţin (...) Eu îmi doresc să sancţionăm prin cât mai multe somaţii publice pentru că scopul meu nu este să închid radiodifuzori, ci să ajut publicul să înveţe să se protejeze singur de acei radiodifuzori care au frecvent derapaje”, și-a argumentat public Alexandru Kocsis Cristea propunerea de a fi rediscutate rapoartele de monitorizare a emisiunilor Realitatea TV din perioada 6-17 august 2018 și, implicit, sacțiunea aplicată postului.

Propunerea lui Kocsis Cristea (propus în CNA de PNL) a fost refuzată de ceilalți membri ai CNA. În plus, deputatul PNL Pavel Popescu, prezent la ședința publică a Consiliului, nu a fost lăsat să ia cuvântul.

Radu Herjeu, membru în CNA la propunerea PSD, a explicat, printr-o postare pe contul său de Facebook, motivele: „Pe scurt: colegii mei nu au fost de acord ca dânsul să ia cuvântul pentru că, cel puțin de 4 ani de când sunt eu aici, în fața Consiliului au vorbit DOAR reprezentanții posturilor și ai altor entități audiovizuale, persoanele care au făcut vreo sesizare și persoanele vizate de vreo astfel de plângere, invitați sau moderatori. În rare cazuri au vorbit reprezentanții altor instituții publice, care solicitau recomandarea pentru vreun mesaj de interes public. Doar la concursurile pentru frecvențele radio, competitorii au venit cu artiști, persoane publice care să susțină candidatura. În rest... vă și imaginați cum ar fi dacă CNA ar primi să vorbească în ședințele publice pe rând, toti cetățenii țării care au ceva de spus. Inclusiv parlamentari sau primari sau orice alt ales. Pentru că nu asta e treaba CNA-ului, definită prin lege”.

Anterior, chiar în timpul ședinței CNA, Radu Herjeu scria pe contul său de Facebook: „CNA live: incredibil. Un parlamentar PNL, presupun, cere să vorbească în fața noastră, deși nu intră în prerogativele acestui Consiliu să discute cu cetățeni care nu reprezintă radiodifuzori sau nu au făcut vreo sesizare legată de derapaje din audiovizual. L-am întrebat, firesc, pe cine reprezintă? Ce post? Realitatea TV? Pentru că despre această televiziune era vorba în acel moment. Mai mult, am propus să i se permită să vorbească, deși îmi imaginez cum ar fi ca sutele de parlamentari PSD să solicite în fiecare ședință să spuna și ei ceva. Caracteristic acestor politicieni, deputatul și-a permis să întoarcă în fața mea cele spuse de mine cu 5 minute înainte, susținând că i-am băgat pumnul în gură și i-am spus că n-are ce să caute în sală, la ședința publică! Ca de obicei, mișcarea a fost doar una de imagine, destinată să nască scandal pentru autopromovarea lui. Deci, în fața mea și a celor care au fost martori, dânsul minte despre spusele mele! Vă dați seama ce minciuni se spun în fața celor care nu sunt prezenți. Cu ce minciuni sinistre își construiesc campaniile pline de ură”.

Consiliul Național al Audiovizualului a luat, marți, decizia de a suspenda temporar, timp de 10 minute, emisia postului Realitatea TV. Potrivit postului de televiziune, sancțiunea ar avea legătură cu modul în care a fost relatat mitingului Diasporei din 10 august.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei